Florentin Petre, mijlocaşul echipei de fotbal ŢSKA Sofia, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la Mogoşoaia, că doreşte o victorie, cu scorul de 3-0, în partida cu Franţa, la turneul final al Campionatului European.
"Eu vreau o victorie cu 3-0 în partida cu Franţa", a spus Petre. "Suntem bine conectaţi la antrenamente. Toată lumea aşteaptă startul EURO 2008, şi o victorie cu francezii este ideală pentru debutul nostru la acest turneu", a spus jucătorul.
Florentin Petre a mai precizat că a văzut meciul în care Franţa, adversara României la EURO 2008, a învins cu scorul de 2-0 (0-0) selecţionata Ecuadorului, marţi seara, pe "Stadionul Alpilor" din Grenoble (Franţa), în faţa a 20.000 de spectatori. "Francezii au 30-40 de fotbalişti de valori apropiate. Franţa este unul dintre cei mai puternici adversari de la EURO 2008", a mai spus Florentin Petre.
În continuare, Petre l-a remarcat pe Bafetimbi Gomis, 22 de ani, atacantul formaţiei Saint-Etienne, debutantul care a marcat două goluri în meciul cu Ecuadorul: "Este ceva să dai două goluri la debutul lui în echipa naţională a Franţei".
După opt ani în care România nu a putut participa la un turneu final al unei competiţii majore de fotbal, ţara noastră este din nou la EURO: "Am avut ghinion, s-au făcut şi nişte greşeli, dar România avea acum mare nevoie de această calificare şi dorim o victorie în meciul inaugural, cu Franţa".
Elevii lui Victor Piţurcă vor debuta la turneul final împotriva naţionalei Franţei, pe 9 iunie, la Zurich (Elveţia), în acelaşi oraş fiind programat şi cel de-al doilea meci al "tricolorilor", împotriva Italiei, pe 13 iunie. România va întâlni Olanda în ultimul său meci din Grupa C a EURO 2008, pe 17 iunie la Berna (Elveţia).