Tehnicianul lui Dinamo, Ion Marin, a declarat, la Braşov, că vrea cele trei puncte puse în joc în disputa cu gruparea de la poalele Tâmpei, care a reuşit să ia maximum de puncte "câinilor" în sezonul trecut.
"Este un meci foarte important pentru că cele trei puncte puse în joc ar apropia pe Dinamo de plutonul fruntaş. Mai este important şi din alt motiv, pentru că s-a creat o rivalitate extraordinară, mai ales din cauza faptului că în campionatul precedent Dinamo a pierdut şase puncte din şase cu FC Braşov. Ca să obţinem victoria, avem nevoie de o concentrare maximă pe tot parcursul jocului, de un angajament dus până la epuizare, de maturitate şi, nu în ultimul rând, de luciditate. Răzbunarea, obţinerea celor trei puncte, nu înseamnă să nu fim lucizi, să nu construim sau să nu avem clarviziune", a spus Ion Marin.
"Principalul" dinamoviştilor a precizat că nu e nicio presiune asupra elevilor săi după ceea ce s-a întâmplat anul trecut: "Nu este nicio presiune. Asta a fost pe anul trecut. Pierderea celor şase puncte s-a contabilizat anul trecut. De fapt, cele şase puncte au făcut ca Dinamo să piardă campionatul. Şi nu numai acestea cu FC Braşov, ci şi altele, dar în economia sezonului precedent, dacă Dinamo avea cele şase puncte din meciurile cu Braşovul, era cu totul altceva."
"Săpăligă" a adăugat că ştie bine echipa de la poalele Tâmpei: "Atât băieţii, cât şi eu îi cunoaştem foarte bine pe jucătorii de la FC Braşov. Am jucat de atâtea ori împortiva lor, iar cu unii dintre ei am lucrat pe la diferite echipe cum ar fi Petrolul, Astra sau chiar Dinamo, cum e cazul lui Cătălin Munteanu. Sperăm ca să vină şi suporteri dinamovişti la stadion şi să fie lângă echipă. Băieţii au nevoie de toţi suporterii fideli clubului." Din lotul deplasat de Ion marin la Braşov nu fac parte Laurenţiu Rus şi Dragoş Grigore, care vor evula duminică pentru Dinamo II.