Antrenorul lui CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, marţi, că partida din grupele Ligii Europa contra lui Sparta Praga nu este decisivă în privinţa calificării în primăvara europeană.
"Nu putem să facem de pe acum calcule, pentru că nu s-a jucat partida PSV-FC Copenhaga, abia apoi vom putea face calcule. Jucătorii sunt foarte montaţi şi vor să câştige. Am urmărit Sparta Praga în trei partide, este foarte puternică pe teren propriu, greu de învins, dar mergem acolo să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Meciul cu Sparta Praga nu este decisiv pentru calificare, însă am încredere în echipa mea. Va fi un joc echilibrat şi se va impune echipa care va greşi mai puţin. Cei de la Praga nu trebuie să uite că vor întâlni o echipă puternică", a spus Conceicao.
Tehnicianul este deranjat de ultimele acuzaţii legate de arbitrajele "favorabile" de care ar beneficia CFR-ul în campionat.
"Mi se pare ciudat că întotdeauna înaintea unor meciuri apar fel şi fel de speculaţii legate de arbitraje. Dacă nu avem încredere în arbitrii români, ne minţim unii pe alţii. Nu este normal să fim tot timpul acuzaţi că avem parte de arbitraje favorabile. Am învins Rapidul pe teren, prin jocul nostru, nu cu arbitrii", a mai spus portughezul.
La Praga nu vor face deplasarea Yssouf Kone şi Emil Dică, ambii accidentaţi, dar nici Leao, Didi şi Dario Flores, neincluşi în lot.
CFR Cluj va întâlni joi pe Sparta Praga, în Grupa K a Ligii Europa, în deplasare, de la ora 20:00. Din grupă mai fac parte formaţiile PSV Eindhoven şi FC Copenhaga.
1. PSV Eindhoven 2 1 1 0 3 - 2 4
2. CFR 1907 Cluj 2 1 0 1 2 - 1 3
3. FC København 2 1 0 1 1 - 2 3
4. Sparta Praha 2 0 1 1 2 - 3 1