Gheorghe Mulţescu a declarat că îl felicită pe Ion Marin că ales echipa să meargă la echipa arabă şi afirmă şi că şi el a avut o ofertă din partea celor de la Al Ettifaq. Mulţescu a spus că în eventualitatea în care acţionarii dinamovişti s-ar gândi la el, ar accepta să poarte o discuţie cu aceştia în perspectiva de a prelua banca tehnică a echipei.
Fostul antrenor al celor de la Sportul a glumit despre precedenta tentativă de a ajunge la Dinamo, spunând că acţionarii lui Dinamo discutau în pararel şi cu Mircea Lucescu, însă acum are cale liberă deoarece tehnicianul Şahtiorului nu mai este interesat să revină în campionatul României.
"Am fost în discuţii cu echipa cu care a semnat Ion Marin, dar apoi a venit Andone care avea un CV mai stufos. Îl felicit pe Ion Marin că ales Al Ettifaq deoarece are şi el o vârstă şi trebuie să te gândeşti şi la partea financiară. Oriunde se schimbă antrenori mulţi nu este în regulă, pentru că stabilitatea e cheia succesului. Aş accepta să discut cu acţionarii lui Dinamo dacă aceştia îmi vor propune să vin la Dinamo. Data trecută când am fost în discuţii cu Dinamo, acţionarii discutau şi cu Mircea Lucescu. Vă daţi seama ce autoritate aveam eu. Acum pot să stau liniştit că Lucescu nu mai e interesat de Dinamo", a declarat Gheorghe Mulţescu la sport.ro.
Tehnicianul lui Dinamo, Ion Marin, şi-a reziliat, vineri, contractul cu formaţia roş-albă, deoarece s-a decis să dea curs unei oferte din străinătate primite în ultima perioadă.