Fostul tehnician al trupei din Ghencea, Emerich Ienei, a prefaţat pentru stelisti.ro derby-ul de mâine, cu Rapid, şi a remarcat câteva lacune în linia mediană a echipei antrenate de Stoichiţă.
"Steaua are mari probleme în linia mediană. Pe lângă mijlocaşii nerefăcuţi gen Tănase sau Ovidiu Petre, nici ceilalţi nu au dat cel mai bun randament în ultima perioadă. Un exemplu elocvent este cazul lui Bicfalvi, înlocuit de Stoichiţă încă din prima repriză la meciul cu Fenerbahce", a declarat Emerich Ienei pentru stelisti.ro.
Referitor la derby-ul de mâine, ex-tehnicianul roş-albaştrilor a spus că "meciul este deschis oricărui rezultat, chiar dacă roş-albaştrii nu au mai învins Rapidul în Ghencea de şapte ani. Steliştii trebuie să fie foarte atenţi la Spadacio şi la Costin Lazăr. Aceştia sunt cei mai periculoşi rapidişti".
Steaua va întâlni Rapid duminică, de la ora 20:00, în etapa a 11-a a Ligii 1.