Fundaşul echipei Dinamo, Lucian Goian, a vorbit despre eşecul echipei sale din grupele Europa League, cu Galatasaray, spunînd că jucătorii din Ştefan cel Mare trebuie să uite de acea înfrîngere şi să se concentreze la partida cu Bistriţa.
"Evoluţia noastră nu a fost bună, atîta timp cît am primit patru goluri. Şansele o să le jucăm pînă la capăt. Acum trebuie să uităm meciul şi să ne concentrăm pe meciul de duminică cu Gloria Bistriţa, pe care trebuie să-l cîştigăm cu orice preţ", a spus Lucian Goian.
Meciul Dinamo - Gloria Bistriţa se va disputa duminică, de la ora 18:00 şi va fi transmis de DigiSport.