|






























|
Panduru: Dupa urmatoarele trei deplasari ne vom da seama in ce competitii mai contam
Managerul sportiv al FC Steaua, Basarab Panduru, a declarat că următoarele trei deplasări ale jucătorilor antrenaţi de Mihai Stoichiţă, la Bistriţa, Timişoara şi Istanbul, vor decide în ce competiţii mai contează gruparea "roş-albastră".
"Urmează trei deplasări foarte grele pentru Steaua, la Bistriţa, la Timişoara şi la Istanbul. După aceste meciuri vom vedea în ce competiţii rămânem. Meciul cu Fenerbahce s-ar putea să fie decisiv. Pentru noi, campionatul este cel mai important în momentul ăsta. Steaua are câţiva jucători care nu vor evolua cu Bistriţa. Jucătorii care au unele probleme vor fi menajaţi în această partidă. Dar şi Cupa este un obiectiv important pentru Steaua. Trebuie să mergem acolo şi să câştigăm. Este mai uşor de câştigat Cupa", a spus Panduru.
Panduru consideră că meciul din Cupa României, în compania echipei Gloria Bistriţa, s-ar putea decide şi la lovituri de departajare, jucătorii stelişti exersând acest procedeu la antrenamentul de marţi.
"Cu Bistriţa vom avea un meci greu. De când a venit Florin Halagian au avut nişte rezultate foarte bune. S-a spus despre el că nu e un antrenor cu laptop, că nu a fost la Coverciano, dar a revenit în fotbal, a preluat o echipă de pe ultimul loc şi a reuşit nişte rezultate foarte bune. Dacă am făcut 1-1 pe teren propriu cu Bistriţa, putem să ne gândim şi la prelungiri pentru meciul ăsta. Eu n-aş vrea să ajungem acolo, dar trebuie să fim pregătiţi şi pentru asta", a mai spus el.
Managerul sportiv al Stelei, fost antrenor al echipei FC Timişoara, viitoarea adversară din campionat a "roş-albaştrilor" îşi aminteşte de înfrângerea suferită cu scorul de 8-1 la Timişoara împotriva Stelei.
"Jucătorii trebuie să conştientizeze importanţa meciului cu FC Timişoara. Dacă vor câştiga acel meci sunt şanse să ajungă pe primul loc al clasamentului. Pentru mine va fi specială reîntâlnirea cu suporterii timişoreni. Din jucătorii care erau acolo când antrenam eu pe Timişoara nu mai e niciunul acum. Îmi amintesc de acel rezultat, 8-1 pentru Steaua la Timişoara. Îmi aduc aminte două lucruri: în minutul zece a fost penalti pentru Steaua şi jucător eliminat pentru proteste la Timişoara, iar la sfârşitul meciului, deşi ploua, suporterii cântau în continuare şi ne apludau. Însă, îmi mai aduc aminte şi când am bătut cu 1-0 în Ghencea, când antrenam pe Timişoara", a precizat el.
Panduru a încearcat să găsească explicaţii pentru forma mai puţin bună arătată de jucătorii stelişti în primele reprize ale meciurilor.
"Nu ştiu care e motivul pentru care Steaua joacă mai bine repriza a doua a meciurilor. Ori încălzirea nu e bună, ori Steaua e atât de bine pregătită fizic că joacă la acelaşi nivel şi repriza a doua, în timp ce adversarii mai cad fizic. Pare un dezechilibru total la Steaua între prima repriză şi cea de a doua", a menţionat Panduru.
Steaua întâlneşte, miercuri, de la ora 20.15, în deplasare, formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru optimile de finală ale Cupei României.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Basarab Panduru
Mihai Stoichita
Gloria Bistrita
Cupa Romaniei
» Cupa Romaniei - Istoria editiilor si statistici
» Cupa Romaniei - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Cupa României
Dinamo București și-a asigurat prezența în semifinalele Cupei României, după ce a trecut cu 1-0 de formația de ligă secundă Metalul Buzău, joi seara, pe stadionul "Arcul de...
Universitatea Craiova a obținut calificarea în semifinalele Cupei României după un meci intens împotriva celor de la CFR Cluj, decis abia în prelungiri. Oltenii s-au impus cu scorul de 3-1,...
FC Argeș Pitești a obținut calificarea în semifinalele Cupei României după un meci dramatic disputat miercuri seara, la Mioveni, unde s-a impus cu 3-2 în fața formației de ligă secundă...
Universitatea Cluj și-a asigurat prezența în semifinalele Cupei României după victoria obținută marți seara pe Cluj Arena, scor 2-1, în fața formației FC...
Universitatea Craiova și CFR Cluj, deținătoarea trofeului, se vor duela în sferturile de finală ale Cupei României, conform țintarului stabilit după încheierea fazei grupelor. Capul de...
Miercuri seară, pe Arena "Francisc Neuman" din Arad, CFR Cluj a triumfat în finala Cupei României la fotbal, învingând FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1). Aceasta este a cincea...
CFR Cluj a obținut un nou trofeu în palmares, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2, în finala Cupei României disputată miercuri seară, pe stadionul "Francisc von...
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ca finala Cupei României, ediția 2024-2025, să se desfășoare pe stadionul "Francisc Neuman" din...
CFR Cluj a obținut calificarea în finala Cupei României, unde va înfrunta echipa FC Hermannstadt, după un succes categoric, scor 4-1, în fața formației...
FC Hermannstadt a reușit să obțină un loc în finala Cupei României, după o victorie dramatică cu 2-1 în fața echipei Rapid București, în prima...
Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând-o la lovituri de departajare, scor 3-2 pe Oţelul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|