Fostul campion mondial la box profesionist, Mihai Leu, se arată jenat de atitudinea colegilor săi din Consiliul Local (CL) al municipiului Hunedoara, care au respins un proiect de hotărâre ce prevedea acordarea titlului de cetăţean de onoare cunoscutului antrenor Mircea Lucescu.
"Mircea Lucescu a realizat multe lucruri bune pentru municipiul Hunedoara şi a făcut ca numele acestui oraş să fie cunoscut peste tot, în lume. Lucescu ne-a ajutat foarte mult şi nu a dorit să iasă în evidenţă. Am dorit să-i facem o surpriză şi să-l declarăm 'cetăţean de onoare' al municipiului Hunedoara, dar proiectul a fost respins. Mi-e ruşine faţă de el", a afirmat Mihai Leu, în calitatea sa de consilier local (PSD-PC) al municipiului Hunedoara.
Proiectul de hotărâre prin care se propunea acordarea titlului de 'cetăţean de onoare' lui Mircea Lucescu a fost iniţiat de Mihai Leu împreună cu colegul său Dan Bobouţanu, consilier şi preşedinte al organizaţiei locale PSD Hunedoara. Proiectul, înscris joi pe ordinea de zi a şedinţei CL Hunedoara, a fost aprobat de nouă consilieri locali, în timp ce alţi nouă aleşi s-au abţinut de la vot, ceea ce a făcut ca propunerea să fie respinsă.
"Cred că la mijloc este vorba de o dispută politică. Este ruşinos ceea ce s-a întâmplat. Ne cerem scuze faţă de Mircea Lucescu, în numele celor care nu l-au votat", a spus Mihai Leu.
El a arătat că va reintroduce proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local Hunedoara, manifestându-şi speranţa că acesta va fi aprobat.
Mihai Leu şi Mircea Lucescu fac parte din comitetul de iniţiativă care a înfiinţat noul club de fotbal FC Hunedoara, după ce echipa Corvinul a fost scoasă din calendarul competiţional din cauza problemelor financiare.