|






























|
Valentin Badoi s-a acomodat la Universitatea Craiova
Valetin Bădoi, fundaşul echipei Universitatea Craiova, a precizat că s-a acomodat la formaţia olteană şi doreşte victoria în partida cu FC Internaţional Curtea-de-Argeş.
"Să sperăm ca vineri vom aduce cele trei puncte. Degeaba jucăm noi bine, dacă punctele ramân la alţii. Internaţional Curtea de Argeş este o echipă arţăgoasă, cu un antrenor care ştie bine echipa noastră. Va fi foarte greu, dar trebuie neaparat să obţinem puncte pentru că situaţia devine foarte grea", a spus Bădoi.
După cum informează site-ul oficial al clubului, el a mai precizat: "La Urziceni am reuşit să revenim de două ori şi am primit gol în minutul 93, acesta este fotbalul. Nu îmi pare rău ca am ales Universitatea Craiova. Vorbesc cu Răzvan, dar nu m-a întrebat de colegi".
În continuare, el a precizat: "Au trecut aproape două luni de când sunt la Universitatea. M-am acomodat, mă înţeleg bine cu colegii, dar este această situaţie din cauza rezultatelor şi sperăm să trecem peste ea".
Vineri, în etapa a 13-a a Ligii I, meciul Internaţional Curtea-de-Argeş - Universitatea Craiova, se va disputa de la ora 20:30, fiind televizat de GSP TV.
Taguri:
Valentin Badoi
Universitatea Craiova
International Curtea-de-Arges
acomodare
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Iordache
România
45 ani

Cristián Álvarez
Argentina
41 ani

Cristian Soporan
România
51 ani

Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani

David Embé
Camerun
53 ani

Diogo Santos
Portugalia
42 ani

Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani

Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani

Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani

Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani

Karel Brückner
Cehia
87 ani

Lucas Barrios
Paraguay
42 ani

Marco Bizot
Olanda
35 ani

Nicolae Stanciu
România
53 ani

Pedro Reyes
Chile
54 ani

Quim
Portugalia
51 ani

Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani

Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani
|
|
|
|