Preşedintele clubului Galatasaray Istanbul, Adnan Polat, a declarat, joi, la finalul partidei cu Dinamo,
scor 0-3, că golul al treilea, marcat de Mehmet Topal, i-a adus aminte de reuşitele fostului internaţional român, Gheorghe Hagi, care a evoluat la formaţia turcă.
"Îmi pare rău pentru suporterii lui Dinamo, dar asta păţesc când îşi lasă echipa la greu. Steaua de anul trecut mi s-a părut mai bună decât Dinamo de acum. Golul trei ne-a amintit de Hagi", a spus Adnan Polat.
Echipa Dinamo Bucureşti a pierdut, joi, pe teren propriu, cu scorul de
0-3 (0-2), meciul susţinut în compania formaţiei turce Galatasaray Istanbul, contând pentru etapa a 4-a a grupei F a Ligii Europa, prin golurile marcate de Kewell '23, Nonda '24 şi Mehmet Topal '56.