Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat că simte că echipa sa este urmărită de arbitri, considerând că a fost dezavantajată în opt partide dintre cele 13 disputate până acum în acest sezon al Ligii I.
"Am văzut şi meciul Stelei, cum a fost arbitrată, dar pe mine mă doare mai rău de noi. Duminică, s-a văzut foarte clar că suntem urmăriţi. Avem opt meciuri la care am fost dezavantajaţi de arbitri. Nu ştiu dacă toată treaba asta e premeditată, pentru că nu există disensiuni între noi şi CCA, dar e clar că suntem dezavantajaţi", a declarat Borcea.
Oficialul dinamovist a reclamat un fault al fundaşului rapidist Adrian Iencsi la atacantul dinamovist Andrei Cristea, în faza premergătoare marcării golului de către Alexandru Ioniţă, în minutul 3, şi un penalti la o acţiune în careul oaspeţilor a lui Gabriel Torje, în ambele situaţii arbitrul Ovidiu Haţegan lăsând jocul să continue.
Dinamo şi Rapid au remizat, duminică,
scor 1-1, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a a Ligii I.
Steaua a învins, cu scorul de
2-0, pe Unirea Alba-Iulia, într-un meci disputat luni, tot în etapa a 13-a a Ligii I. După această întâlnire, oaspeţii au suţinut că echipa lor nu a primit un penalti la scorul de 0-0 şi că primul gol al Stelei a fost marcat de Kapetanos dintr-o poziţie de ofsaid.