Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, a afirmat că selecţionata Muntenegrului, adversara din ultimul test înainte de EURO 2008, este un adversar redutabil.
"Este un ultim test prin joc, înainte de EURO 2008. Uşor - uşor intrăm în linie dreaptă, se apropie tot mai mult primul meci de la EURO, cel cu Franţa (7 iunie). Starea de spirit este bună. Toţi jucătorii sunt sănătoşi, cu excepţia lui Goian care are ceva probleme", a afirmat Piţurcă.
"Cu Muntenegru vreau să rulez tot lotul, să văd la ce nivel de joc suntem. Sper să nu avem surprize neplăcute după meci", a continuat selecţionerul. Piţurcă a recunoscut că ar dori să înceapă meciul cu formula standard, care vrea să o utilizeze şi în meciul cu Franţa, dar consideră că nu va fi ceva definitiv, până la ora jocului de debut la EURO 2008 pot surveni multe modificări. "Unsprezecele" de start cu Franţa nici el nu-l ştie, mai este mult până atunci.
"Nu mă gândesc că francezii ar putea afla echipa noastră de start din meciul direct. Ne ştiu foarte bine, iar noi îi studiem pe ei la rândul nostru", a mai spus Piţurcă. Selecţionerul vede ca un avantaj faptul că are un nucleu de jucători format, relaţiile de joc fiind bine puse la punct.
"Îmi doresc să fim sănătoşi după meciul cu Muntenegru, să facem un joc bun şi cred că e importantă şi victoria", a precizat Piţurcă. Selecţionerul nu crede că moralul echipei va fi afectat în cazul unei rezultat nefavorabil.
Piţurcă a avertizat asupra desconsiderării adversarului. "Noi românii avem darul de a desconsidera adversarii, aşa am făcut şi cu Albania şi Belarus, despre care s-a spus că sunt echipe mici. Muntenegru este o federaţie nouă, au jucători valoroşi şi nu va fi simplu, deoarece vor să demonstreze acest lucru", spune selecţionerul.
Piţurcă a dezminţit faptul că ar fi renunţat la Florin Bratu din cauza faptului că nu era un tip sociabil. Bratu era în atenţia tuturor. Nu e nimic adevărat în ce s-a scris, că ar fi fost un om retras.
Meciul cu Muntenegru este programat sâmbătă 31 mai, de la ora 20:45, pe stadionul "Steaua" din Bucureşti. Naţionala va pleca spre Elveţia luni 2 iunie.
În Grupa C a turneului final EURO 2008, selecţionata României va întâlni în ordine Franţa (19:00), pe 9 iunie la Zurich, Italia pe 13 iunie, tot la Zurich (19:00), iar pe 17 iunie Olanda la Berna (21:45).