Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a fost implicat într-un accident rutier uşor, sâmbătă, la plecarea de la stadion, la finalul partidei dintre echipa craioveană Gaz Metan CFR şi Dacia Mioveni.
Automobilul BMW în care se aflau Eugen Neagoe, tehnicianul echipei a doua a clubului Universitatea, Cornel Papură, şi preparatorul Urbano Lega a fost acroşat de un vehicul, care venea de pe un drum fără prioritate.
În urma accidentului, maşina antrenorului Universităţii Craiova a fost avariată pe partea stângă, dar nimeni din autoturism nu a suferit nicio lovitură. Neagoe şi conducătorul celuilalt vehicul au plecat după aproximativ 15 minute la poliţie.
Gaz Metan CFR Craiova a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu Dacia Mioveni, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii a II-a. La partidă au mai asistat, alături de Neagoe, Papură şi Lega, şi jucătorii Eugen Trică şi Andrei Prepeliţă.