Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, marţi, că înfrângerea cu Astra Ploieşti este cauzată de faptul că fotbaliştii grupării din Ghencea nu au avut o dorinţă mare de victorie, dar şi pentru că au tratat partida cu superficialitate.
"Am ratat o şansă importantă de a ocupa locul I, sunt dezamăgit de această înfrângere. Avem cel mai valoros lot din ţară, dar jucătorii nu au vrut să învingă Astra. Intenţionat au făcut asta, de nebuni. Ei ce-au zis? 'Mergem la Ploieşti să ne distrăm'. Dacă pierzi la Astra nu mai e nimic de zis", a spus Gigi Becali la palatul său din Aleea Alexandru.
Atitudinea lui Stoichiţă faţă de jucători, dar şi lipsa de combativitate a unor fotbalişti sunt alte cauze pentru care Gigi Becali crede că Steaua a fost învinsă de Astra:
"Dacă eşti echipă mare, baţi Astra. Jucătorii nu s-au luptat. Păi, luam noi vreodată bătaie de la Astra dacă juca Mirel Rădoi? Niciodată nu se întâmpla asta! I-am spus lui Stoichiţă să fie militărie la club, mai mult nu am ce să fac. Am câştigat mereu când echipa a stat în cantonament două zile înaintea meciului".
Gigi Becali a indicat şi care sunt jucătorii a căror prestaţie l-a nemulţumit:
"Pe Toja l-am lăudat puţin şi acum a arătat cât de mare figurant este el. Cu Astra a făcut piruete, a fost titirez, dar fotbalul nu se joacă aşa, pe gimnastică, pe balet. Am avut axul central distrus, iar Tănase nu este încă la capacitatea sa fizică maximă".
Altfel, Becali a precizat că există posibilitatea ca Steaua să transfere un atacant de la FC Sevilla:
"Jose del Nido a venit în România pentru a se întâlni cu mine. La dineul oficial pe care l-au dat cei de Unirea Urziceni, Del Nido a trimis 2-3 oficiali de la FC Sevilla. Mi-a arătat un ceas cu toate trofeele cucerite de FC Sevilla şi mi-a spus că atunci când o să cucerească titlul în Primera Division o mă cheme la festivitatea de premiere. Nu am încheiat niciun parteneriat de transferuri cu Del Nido, dar i-am cerut să-mi dea un atacant, orice atacant pe care vrea el să-l dea. Nu e vorba de Chevanton, cel care e posibil să fie împrumutat la Atalanta. Ăsta are salariu de 1.700.000 de euro pe sezon".
Patronul grupării din Ghencea s-a referit şi la partida din etapa a 15-a, cea cu liderul Ligii I, FC Vaslui:
"Vom întâlni o echipă bună şi sunt sigur că fotbaliştii se vor mobiliza altfel în acest meci. Lăcătuş e băiat bun şi a avut şi noroc de când a ajuns la Vaslui".
Steaua va întâlni FC Vaslui, duminică, de la ora 20:00, într-un joc din etapa a 15-a a Ligii I.