Clubul FC Timişoara a fost amendat de Comisia de Disciplină a LPF cu suma de 20.000 de lei, după incidentele cu spectatori de la meciul cu Dinamo,
scor 2-0, din etapa a 14-a a Ligii I.
De asemenea, FC Vaslui a primit un avertisment şi o amendă de 2000 de lei, pentru incitarea publicului prin staţia de amplificare la meciul cu CFR Cluj,
scor 2-0.
Magazinerul clubului Rapid, Cornel Mateiaş, a fost sancţionat cu un avertisment, după meciul cu Gaz Metan Mediaş,
scor 4-1.
Comisia de Disciplină a ratificat şi decizia FC Astra Ploieşti în cazul fotbalistului Duşan Dokici. Tot la abateri oficiali, delegatul echipei CS Pandurii Tg.Jiu, Ion Tambu, a primit un avertisment, după meciul cu Poli Iaşi, scor 0-1.
Jucătorul echipei din Târgu Jiu, Mădălin Murgan, a fost suspendat două etape şi amendat cu 2000 lei, la fel ca şi Kone Koumatien (FC Internaţional C.Arges) şi Valeriu Bordeianu Valeriu (FC Unirea Urziceni).