Căpitanul naţionalei României, Cristian Chivu, a declarat că victoria din meciul amical cu Muntenegru este una de moral înainte de Campionatul European şi a apreciat că evoluţia mai puţin reuşită din prima repriză a fost cauzată de lipsa de prospeţime şi de tensiunea existentă înaintea turneului.
"
Plecăm la Euro cu un moral bun. N-am făcut o primă repriză strălucită, dar pe de o parte este de înţeles pentru că ne lipseşte un pic prospeţimea. Nu ne-a fost neapărat teamă de accidentări, dar probabil lipsa de prospeţime, tensiunea dinaintea turneului final şi, mai ales, munca din această săptămână şi-au pus amprenta asupra jocului", a spus Chivu, la Antena 1.
Fotbalistul legitimat la Internazionale Milano speră ca, deşi la amicalul cu Muntenegru publicul nu a fost atât de numeros pe cât se aşteptau, la meciurile de la Euro-2008 naţionala României să fie încurajată de mulţi suporteri, părere împărtăşită şi de mijlocaşul Florentin Petre.
Fundaşul Sorin Ghionea consideră că este bine că naţionala României este considerată "mai mică". "
E bine să fim consideraţi puţin mai mici pentru că mereu au fost surprize plăcute pentru cei mici şi neplăcute pentru cei mari". El a precizat că meciul amical cu Muntenegru a fost "un antrenament bun", lucru demonstrat de scorul de 4-0.
Directorul departamentului de relaţii internaţionale din carul FRF, fostul internaţional Florin Prunea, a declarat că reprezentativa României stă bine la capitolul portari, din lot făcând parte Bogdan Lobonţ, Marius Popa şi Eduard Stăncioiu. "
Şi Lobonţ, şi Popa au avut câteva intervenţii foarte bune în situaţii de unu la unu. Mă bucur pentru Lobonţ că a apărat acel penalti, este o intervenţie importantă pentru un portar şi la 0-0, şi în primele minute. Stăm bine la capitolul portari", a punctat Prunea.
Mediafax