Portarul Eduard Stăncioiu, de la CFR Cluj, a debutat la naţionala de fotbal a României sâmbătă seara, în meciul cu Muntenegru, ultimul test dinaintea EURO 2008 (7-29 iunie, Austria şi Elveţia).
Chemat la lot după accidentarea lui Dani Coman, Stăncioiu a debutat cu Muntenegru, jucând din minutul 78 al întâlnirii, când a intrat în locul lui Marius Popa, şi el un cvasidebutant.
Pe teren, la Muntenegru, s-au aflat şi doi jucători care evoluează în Liga I, Milan Jovanovic, de la U Cluj, care a fost pe teren până în minutul 77, şi Vladimir Bozovic, de la Rapid, care a evoluat toate minutele. De asemenea, la Muntenegru a evoluat şi tânărul Stevan Jovetic, transferat de curând la Fiorentina. Mutu nu s-a întâlnit pe teren cu noul său coleg, care a intrat după pauză, când Mutu a fost schimbat.
Selecţionerul Victor Piţurcă a surprins prin faptul că şi-a scos jucătorii de rezervă la încălzire încă din minutul 15.
Înainte de meci, tricolorii au purtat tricouri cu logo-ul campaniei umanitare ''Înscrie pentru Crucea Roşie''.
UEFA a ales Crucea Roşie ca partener oficial pentru EURO 2008. Până la data de 29 iunie, suporterii celor 16 echipe calificate la campionat, se pot implica în cadrul acestui proiect umanitar, cumpărând goluri pentru echipa favorită. Fiecare gol costă 1 euro.
La finalul campaniei, jumătate din fonduri vor fi destinate copiilor proveniţi din familii cu venituri reduse din România, iar cealaltă jumătate are ca ţintă ajutorarea victimelor minelor antipersonal din Afganistan.
Echipa cu cele mai multe goluri va primi trofeul pentru cea mai umanitară formaţie de la EURO 2008.
Website-ul www.scorefortheredcross.org oferă fanilor posibilitatea să se distreze, să facă un gest umanitar, dar să şi câştige, prin tragere la sorţi săptămânală, bilete la EURO 2008, tricouri şi mingi semnate de echipa naţională de fotbal a României.
Naţionala de fotbal a României a surclasat formaţia Muntenegrului cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, pe stadionul Steaua din Capitală, în ultimul meci de verificare înaintea debutului la EURO 2008 (7-29 iunie, Austria şi Elveţia). Tricolorii au câştigat prin golurile marcate de Adrian Mutu (15), Sorin Ghionea (49), Nicolae Dică (55, 69).
Naţionala va pleca spre Elveţia luni 2 iunie. În Grupa C a turneului final EURO 2008, selecţionata României va întâlni în ordine Franţa (19:00), pe 9 iunie la Zurich, Italia pe 13 iunie, tot la Zurich (19:00), iar pe 17 iunie Olanda la Berna (21:45).