Vicepreşedintele CA al lui Dinamo, Vasile Turcu, a lansat, joi, un atac dur la adresa fotbaliştilor dinamovişti, după ce formaţia din Ştefan cel Mare a pierdut meciul cu Pandurii Tg.Jiu, scor 1-2, şi i-a acuzat pe fotbalişti că sunt "indolenţi".
"
Nu vreau să vorbesc despre indolenţă. Sunt foarte supărat şi e normal. La câţi bani am băgat în echipă nu e normal să fiu supărat? Le-am asigurat jucătorilor toate condiţiile, le-am dat tot cea au vrut. Am adus jucători, am făcut tot. Ţin foarte mult la jucători, îi respect, sunt ca şi copii mei, unii poate chiar ca şi fraţii mei, dar nu pot să îi înţeleg. Sunt principalii vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat. Şi, în general, pentru ce se întâmplă în club, pentru rezultate fotbaliştii sunt vinovaţi, şi cu asta basta. Nu am acuzat în viaţa mea jucătorii, dar acum îi acuz pentru că sunt vinovaţi. Am căutat să îi protejez, dar nu mai pot să suport", a declarat Vasile Turcu, pentru NewsIn, el precizând că banca tehnică a lui Dinamo nu este vinovată pentru rezultate: "
Ţălnar ce trebuia să le facă? Nu are nicio vină".
Oficialul dinamovist şi-a continuat atacul, precizând că acţionarii au asigurat toate condiţiile pentru performanţă, iar dacă jucătorii sunt nemulţumiţi ar trebui să îşi spună punctul de vedere. "
Nu trebuie să fiu înjurat eu, Borcea sau alt finanţator, pentru că noi aducem bani de acasă şi dăm la club. Eu îi înţeleg şi pe suporteri, pentru că suferă şi ei, nu îi condamn. Dar trebuie să înţeleagă că noi am asigurat toate condiţiile pentru performanţă, iar jucătorii sunt cei vinovaţi. Le-am asigurat condiţii de premiere, salariale, de pregătire, de performnaţă. Nu cred că au ceva să ne reproşeze. Dacă au, să iasă în faţă şi să spună: 'Domnule, reproşez administratorilor şi finanţatorilor că nu putem să facem performanţă, pentru motivul...' şi să înşire toate motivele", a încheiat Turcu.
Vicepreşedintele CA al grupării din Ştefan cel Mare nu a vrut să comenteze o eventuală venire a lui Mircea Rednic pe banca tehnică mai devreme decât este prevăzut în contractul acestuia, adică în vară, rezumându-se să precizeze că actualul antrenor, Cornel Ţălnar, nu este vinovat pentru ultimele rezultate ale echipei.
Dinamo a pierdut, mikercuri, pe teren propriu, în faţa echipei Pandurii Tg, Jiu, scor 1-2, după ce roş-albii au condus cu 1-0 până în minutul 88 şi au ratat şi o lovitură de la 11 metri prin Adrian Cristea.
NewsIn