Tehnicianul Mark Wotte va prelua formaţia Universitatea Craiova, urmând să semneze un contract până la finalul sezonului, anunţă, sâmbătă, Voetbal International.
Conform sursei citate, Wotte, în vârstă de 49 de ani, are ca obiectiv evitarea retrogradării. Universitatea Craiova se află, la finalul turului, locul 14 în Liga I.
Fostul antrenor al echipelor VV Rijswijk, ADO Den Haag, FC Lisse, FC Utrecht, FC Den Bosch, Olanda Under 21, Willem II Tilburg, Ismaily SC, RKC Waalwijk, Al Ahli, şi Southampton, Wotte este fără angajament din iulie 2009, când a fost demis de la Southampton. Universitatea Craiova a rămas fără antrenor principal la finalul turului, după ce Adrian Mititelu l-a demis pe Eugen Neagoe din cauza rezultatelor slabe şi a poziţiei a 14-a ocupate de echipă la jumătatea sezonului Finanţatorul Craiovei a negociat în această toamnă şi cu Victor Piţurcă, însă fostul selecţioner a refuzat propunerea de a prelua banca tehnică a formaţiei din Bănie.