|






























|
Sabau: Calificarea in Liga Europa este un obiectiv, dar ne dorim sa castigam campionatul
Antrenorul echipei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că obiectivul grupării bănăţene în acest retur este câştigarea titlului, dar a precizat că nicio calificare în Liga Europa nu ar fi un insucces.
"Şi calificarea în Liga Europa este un obiectiv, dar ne dorim foarte mult să câştigăm acest campionat. Ar fi o mare realizare pentru fiecare dintre noi. Sunt 17 finale, nu mai avem voie să facem niciun rabat de la ce înseamnă să fii profesionist. E o perioadă în care cei care se vor pregăti foarte bine, vor reuşi să câştige campionatul", a spus Sabău.
Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat mulţumit de campania de transferuri din această iarnă.
"Sunt mulţumit de campania de transferuri de până acum, pentru că sunt jucători care au valoare, foarte motivaţi, care consideră că fac faţă la ceea ce ne-am propus. Este nevoie şi de concurenţă, jucătorii vor fi mult mai implicaţi, mai serioşi decât au fost până acum. Concurenţa face ca valoarea echipei să crească. Mi-aş dori ca Bucur să rămână, dar e greu ca atunci când ai 30 de ani să ratezi ocazia de a câştiga de două-trei ori mai mult. E foarte greu să te opui. Va fi foarte greu să mai motivezi un astfel de jucător şi îţi va putea reproşa că a avut posibilitatea să se realizeze material. Dacă Bucur va pleca, probabil că va veni Pablo Vasquez, e singurul atacant care va veni", a completat Sabău.
Tehnicianul grupării bănăţene a afirmat că acest campionat este cel mai greu din istorie. " Anul acesta este un campionat foarte greu. Nu se mai întâmplă ca în anii trecuţi când două-trei echipe se luptau la titlu. Anul acesta sunt şase echipe care şi-au fixat acest obiectiv. Probabil că e cel mai greu campionat din istoria fotbalului românesc. Va câştiga echipa care se va întări cel mai mult, dar şi cea care are cea mai multă linişte. Văd că şi Vaslui, Dinamo, CFR, Rapid, Steaua, Urziceni şi-au propus acest lucru, au potenţial. Probabil că se va juca până la ultimul meci", a subliniat Sabău.
Ioan Ovidiu Sabău crede că mijlocaşul angolez, Dede, care s-a accidentat la meciul contra naţionalei statului Mali, din prima zi a Cupei Africii pe Naţiuni, va absenta aproximativ o lună.
"Pe Dede l-am văzut 20 de minute cât a jucat. E un jucător de luptă, aşezarea echipei a fost mai spre atac. Nu cred că este locul lui acolo. Îl văd mai mult un jucător defensiv, de luptă, căruia îi place contactul. Îmi pare rău că s-a accidentat. Din ce am văzut eu se pare că e o ruptură musculară sau întindere. Cred că va sta trei-patru săptămâni", a adăugat Sabău, care a precizat că fundaşul togolez Dare Nibombe va reveni miercuri în România, după retragerea naţionalei ţării sale de la CAN 2010 în urma atacului armat.
Taguri:
FC Timisoara
Ioan Ovidiu Sabau
obiectiv
campionat
titlu
» Clasament Liga 2
» FC Timisoara - statistica ultimelor 50 de meciuri
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Timișoara
Pandurii Târgu Jiu a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa ACS Poli Timişoara, în ultimul meci al etapei inaugurale a Ligii 1, obţinând prima victorie a actualei...
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, îi asigură pe iubitorii fotbalului din orașul de pe Bega că noua echipă a urbei se va numi Poli. "ÃŽi asigur pe toți iubitorii de Poli că noua...
Aleșii județeni timișeni au votat acordarea primului milion de lei pentru ACS Poli, după ce au aprobat un proiect de hotărâre privind aderarea administrației județene Timiș, prin Consiliul...
Noua echipă fanion de fotbal a timișorenilor, ACS Poli, va avea, în curând o structură de conducere, președinte urmând să fie Florențiu Staicu, actual director administrativ al...
Consiliul Local Timișoara a aprobat în plenul de vineri aderarea la CS Recaș, care se va transforma în Poli Timișoara. Noua echipă de fotbal a orașului va activa în Liga 2 și va primi 4...
Autoritățile timișorene nu-l vor coopta niciodată pe finanțatorul echipei Politehnica Timișoara, Marian Iancu, în noul proiect fotbalistic local intitulat "Poli", a declarat marți...
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, crede că în două săptămâni situația echipei fanion de fotbal a orașului se va clarifica, aceasta urmând să se numească "Poli", și nu...
Noul staff USL-ist din administrația Timișoarei și a județului Timiș va demara, după validarea voturilor din scrutinul electoral de duminică, o nouă rundă de discuții cu patronul echipei...
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, în cadrul Adunării Generale a FRF, că gruparea FC Timișoara, din Liga 2, și-a retras dosarul de licențiere din...
Președintele clubului Politehnica Timișoara, Marian Iancu, a hotărât ca gruparea sa să revină la asociația non-profit ASFC. Foarte posibil, din vară echipa va evolua în Județ (tot Liga 4)...
Sub spectrul depunctării și al retrogradării din Liga 2 de fotbal, Marian Iancu, președintele clubului Poli Timișoara, a precizat că formația bănățeană se va reorganiza și o va lua de...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|