|






























|
Alexandru Piturca vrea sa ajute Craiova sa scape de retrogradare
Atacantul Alexandru Piţurcă a declarat, marţi, că şi-a propus să îşi ajute noua echipă, Universitatea Craiova, să urce în clasament pentru a scăpa de pericolul retrogradării în eşalonul secund.
"Universitatea este pe un loc mincinos. Au avut multe meciuri în care au avut mult ghinion. Personal îmi propun să ajut cât mai mult echipa şi să revenim pe o poziţie în care să nu mai avem bătăi de cap cu retrogradarea. Sunt convins că returul va fi mai bun decât turul. Eu mi-am dorit să ajung la Craiova, nu m-a interesat altă echipă. Dacă regretam că nu am ajuns în Ghencea nu mai eram aici", a spus Piţurcă.
Atacantul, care marţi a efectuat primul antrenament sub comanda antrenorului olandez Mark Wotte, a menţionat că şi-a dorit foarte mult să revină la Universitatea Craiova.
"Sunt foarte bucuros că am revenit la Universitatea. Sper să reuşesc mult mai multe decât când am fost prima oară aici. Îmi doream foarte mult să ajung la Universitatea Craiova şi a fost nevoie doar de o simplă chemare din partea lui Adrian Mititelu ca să vin. A contribuit şi Eugen Trică. Faptul că el este aici şi că am mai fost coleg cu el", a precizat Piţurcă.
Atacantul Alexandru Piţurcă, liber de contract după ce şi-a reziliat în această iarnă înţelegerea cu FC Braşov, a semnat, luni, un acord pe trei ani şi jumătate cu gruparea Universitatea Craiova.
Taguri:
Alexandru Piturca
Universitatea Craiova
antrenament
Mark Wotte
Eugen Trica
FC Brasov
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Iordache
România
45 ani

Cristián Álvarez
Argentina
41 ani

Cristian Soporan
România
51 ani

Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani

David Embé
Camerun
53 ani

Diogo Santos
Portugalia
42 ani

Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani

Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani

Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani

Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani

Karel Brückner
Cehia
87 ani

Lucas Barrios
Paraguay
42 ani

Marco Bizot
Olanda
35 ani

Nicolae Stanciu
România
53 ani

Pedro Reyes
Chile
54 ani

Quim
Portugalia
51 ani

Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani

Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani
|
|
|
|