Mijlocaşul Jose Nsimba Baptista Ze Kalanga a fost transferat de la FC Dinamo la Clube Recreativo Desportivo do Libolo, care a ocupat locul doi în campionatul Angolei, la finalul sezonului trecut, a declarat impresarul Cornel Teodorescu.
"Ze Kalanga a semnat cu Desportivo do Libolo, din câte ştiu eu de la un avocat care a realizat transferul şi care a fost pus de preşedintele Angolei la dispoziţia jucătorului", a declarat Teodorescu.
Mijlocaşul african, care a fost transferat la Dinamo în 2006, la solicitarea antrenorului Mircea Rednic, a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane, conform site-ului oficial al grupării angoleze.