După mai multe zile de reacomodare la efort, în urma vacanţei de iarnă şi câteva antrenamente de cunoaştere reciprocă între fotbalişti şi noul staff tehnic, echipei de fotbal Universitatea Craiova a intrat în primul cantonament din intersezon.
Site-ul oficial al clubului informează că această etapă a pregătirii se va desfăşura în Bănie, timp de o săptămână şi va fi găzduită de baza sportivă din Lunca Jiului.
Programul alb-albaştrilor va implica două şedinţe zilnice, una dimineaţă, cealaltă după-amiază, iar la sala de forţă se va merge în doua rânduri.
Pentru cea de a doua parte a pregătirii centralizate, echipa Universitatea Craiova va părăsi ţara cu destinaţia Antalya (Turcia), oltenii urmând să aujngă în staţiunea Lara, acolo unde se vor pregăti pentru al doilea an consecutiv.
Între 25 ianuarie şi 8 februarie 2010, alb-albaştrii vor disputa mai multe partide amicale.