Luni, la Casa Fotbalului, va avea loc Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Fotbal, în urma căreia va fi ales noul preşedinte, dintre Mircea Sandu, actualul conducător al forului, şi Constantin Iacov.
Mircea Sandu ocupă funcţia de preşedinte al FRF din 1990, ultima oară fiind reales în data de 21 noiembrie 2005, cu 187 de voturi, în dauna lui Gică Popescu, 102 voturi (un vot a fost anulat).
Pentru alegerile de luni 25 ianuarie intenţiona să candideze din nou fostul internaţional Gheorghe Popescu, dar acesta a renunţat în semn de protest de devansarea cu câteva luni a alegerilor.
Alte candidaturi anunţate au fost cele ale fostului internaţional Octavian Ionescu, nematerializată în cele din urmă, şi Sorin Răducanu, al cărui dosar a fost respins ca incomplet.
Contracandidatul lui Mircea Sandu este Constantin Iacov, fostul preşedinte al clubului FC Naţional, un om de fotbal controversat.