|






























|
Iacov: Alegerile nu s-au desfasurat intr-un cadru normal
Fostul preşedintele al clubului Progresul, Constantin Iacov, învins de Mircea Sandu în lupta pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, a declarat, luni, că alegerile nu s-au desfăşurat într-un cadru normal.
"Nu sunt dezamăgit, pentru că alegerile nu s-au desfăşurat într-un cadru normal. Este un prim pas şi mergem înainte. Mi s-au acordat doar cinci minute pentru a prezenta proiectul, ceea ce arată o lipsă de fair-play. În timpul său alocat, Mircea Sandu a vorbit despre mine, nu despre proiectele sale. A fluturat o cărţulie şi a spus că acelea sunt proiectele sale. Aş fi obţinut mai multe voturi dacă ieri (n.r. - duminică) nu ar fi existat o presiune la întâlnirea care a avut loc înainte de alegeri şi la care eu nu am avut acces. Ăsta este sistemul condus de Hugo Chavez al României şi trebuie să luptăm pentru a-l schimba", a spus Iacov.
Iacov a mai afirmat că ar putea să candideze şi la următoarele alegeri prezidenţiale din cadrul FRF. "Mircea Sandu a fost ales pentru că aşa a fost obişnuit. Voturile primite de mine au fost pentru proiect. În ultimii cinci ani au intrat peste 50 de milioane de euro în FRF şi ne-am trezit doar cu o magazie. Cred că voi candida şi peste patru ani, asta o spun la cald. Lumea a înţeles din nou că Mircea Sandu trebuie schimbat. L-am auzit pe Mircea Sandu că vrea să colaboreze cu autorităţile locale, punct preluat din proiectul meu. Dacă el vrea să se folosească de proiectul meu i-l voi arăta cu cea mai mare plăcere, dar el nu este în stare să preia", a precizat Iacov.
În timpul La ieşirea din sediul Federaţiei Române de Fotbal, Iacov a dat câte 10 lei la trei cerşetori.
Mircea Sandu a obţinut, luni, al şaselea mandat de preşedinte al FRF, în urma votului din cadrul Adunării Generale a FRF, învingându-l pe Constantin Iacov, singurul său contracandidat. Sandu a strâns 192 de voturi din totalul celor 259 exprimate, în timp ce Iacov a fost votat de 67 de membri. Sandu va fi preşedinte până în iunie 2014.
Taguri:
Progresul Bucuresti
Constantin Iacov
Mircea Sandu
alegeri
» Echipa nationala a Romaniei - Istorie si statistica
Comenteaza
Ultimele stiri - Echipa națională
Hagi cere o schimbare de mentalitate pentru revenirea României la Mondial
Gheorghe Hagi a transmis luni, la Arena Națională, un mesaj direct despre ceea ce lipsește fotbalului românesc pentru...
Ultimul drum pentru Mircea Lucescu: ceremonie cu onoruri militare la Cimitirul Bellu
Mircea Lucescu, una dintre figurile emblematice ale fotbalului românesc, a fost condus pe ultimul...
Doliu în fotbal: Mircea Lucescu s-a stins la 80 de ani
La 7 aprilie 2026, fotbalul românesc a pierdut una dintre figurile sale emblematice. Mircea Lucescu s-a stins din viață...
Înfrângerea suferită de România la Bratislava, 0-2 cu Slovacia, a lăsat urme adânci în vestiarul „tricolorilor”, atât din punct de vedere sportiv, cât și emoțional, după problemele...
Slovacia – România 2-0, final de ciclu pentru „tricolori”
Naționala României a încheiat această acțiune internațională cu un eșec, 0-2 în fața Slovaciei, într-un meci amical...
Înfrângerea suferită de România în fața Turciei, scor 0-1, a generat reacții puternice la finalul partidei de pe "Beșiktaș Park", atât în tabăra "tricolorilor", cât...
România, învinsă de Turcia cu 1-0, a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială
Am jucat peste așteptări, am pierdut conform așteptărilor
Naționala României a ratat încă o șansă de...
Lucescu, între emoție și obiectiv: România și Turcia, duel pentru un singur loc la Mondial
Selecționerul României, Mircea Lucescu, a vorbit deschis, la...
Radu Drăgușin: România trebuie să arate că merită calificarea la Mondial în duelul cu Turcia
Meci decisiv pentru "tricolori"
Fundașul Radu Drăgușin a...
Montella, duel special cu Lucescu înainte de Turcia – România
Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, a prefațat confruntarea cu România din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială...
Laurențiu Popescu, chemat de urgență la națională
Portarul Laurențiu Popescu a fost convocat în regim de urgență la echipa națională a României, înaintea...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|