Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, l-a acuzat luni într-o conferinţă de presă pe primarul Craiovei, Antonie Solomon, că dă dovadă de rea credinţă în relaţia cu clubul alb-albaştrilor, pe care încearcă să-l distrugă.
Mititelu susţine că primarul Solomon ar fi mai interesant să ia acutala echipă a Universităţii Craiova decât să facă o nouă echipă.
Adrian Mititelu a mai declarat că pentru modernizarea stadionului pe care joacă echipa Universitatea Craiova a investit 2,5 milioane de euro şi aşteaptă ca Primăria să-i returneze aceşti bani.
"Eu am cheltuit 2,5 milioane de euro pentru modernizările pe care le-am făcut la stadion. Precis Solomon dacă ar fi făcut aceste modernizări ar fi ajuns la cel puţin 13 milioane de euro, pentru că aşa ştie el să cheltuiască banul public. Pentru realizarea Parcului Tineretului a cheltuit atâţia bani de parcă ar fi făcut o piramidă din Egipt. Aruncă cu bani publici în stânga şi în dreapta doar pentru că este preocupat să iasă în evidenţă şi are cultul personalităţii", a declarat Adrian Mititelu.
Potrivit acestuia, banii pe care Primăria Craiova i-a alocat clubului Universitatea în baza unui protocol încheiat în 2009 nu au stat în contul clubului decât trei minute pentru că au fost luaţi de către Direcţia de finanţe în contul datoriilor. Mititelu susţine că Primăria Craiova nu ar fi trebuit să-i vireze suma de 2 milioane de lei în contul de la Trezorerie, ci într-un cont deschis special pentru virarea acestor bani.
Adrian Mititelu a mai afirmat că Antonie Solomon prin acţiunile sale ostile Universităţii Craiova încearcă să distrugă clubul şi pe el personal.
"Solomon este foarte limitat şi un rău foarte mare pentru acest oraş".