|






























|
Sabau: Am emotii pentru intoarcerea mea la Bistrita
Antrenorul echipei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, marţi, că are emoţii pentru prima etapă a returului Ligii I, când formaţia pe care o pregăteşte va întâlni, în deplasare, fosta sa echipă, Gloria Bistriţa.
"Sunt mari emoţii pentru mine că mă întorc la Bistriţa. Un loc care m-a ajutat să mă maturizez ca antrenor. Am fost susţinut, nu e uşor atunci când antrenezi în Liga, am avut o susţinere totală din partea domnului Pădureanu şi întotdeauna îi voi purta un respect deosebit şi mai ales că nu m-a compromis în cei patru ani de zile cât am stat acolo şi a fost om de cuvânt. La Bistriţa a rămas un nucleu de bază, acei jucători pe care i-am pregătit eu, dar s-a schimbat şi sistemul şi felul de a aborda un joc, au apărut şi câţiva jucători noi", a spus Sabău.
Tehnicianul consideră că lotul echipei FC Timişoara a fost întărit în pauza competiţională, dar încă îi lipseşte omogenitatea. "Toţi cei care au venit sunt jucători de la care se aşteaptă foarte mult şi încet-încet va trebui să intre în ritmul echipei, în obiectivele pe care ni le-am stabilit. Există concurenţă mai bună acum, lotul trebuia întărit, dar încă suferim la omogenitate. În proporţie de 90 la sută am conturat primul 11. Ştiu cum vreau să joc, dar mai pot apărea unele surprize", a mai spus el.
Ioan Ovidiu Sabău se aşteaptă la o altă stare de spirit la jocurile oficiale decât la partidele amicale: "Suntem pregătiţi. Ne-am pregătit foarte bine şi consider că la primul meci, cel de la Bistriţa, vom fi pregătiţi sută la sută, motivaţi pentru începerea campionatului. Când începe campionatul mă aştept să fie o altă stare de spirit. E normal să fie aşa, pretenţiile sunt mari".
FC Timişoara întâlneşte, sâmbătă, în deplasare, de la ora 15:15, formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a 18-a a Ligii I.
Taguri:
FC Timisoara
Ioan Ovidiu Sabau
Gloria Bistrita
emotii
» Clasament Liga 2
» FC Timisoara - statistica ultimelor 50 de meciuri
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Timișoara
Pandurii Târgu Jiu a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa ACS Poli Timişoara, în ultimul meci al etapei inaugurale a Ligii 1, obţinând prima victorie a actualei...
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, îi asigură pe iubitorii fotbalului din orașul de pe Bega că noua echipă a urbei se va numi Poli. "ÃŽi asigur pe toți iubitorii de Poli că noua...
Aleșii județeni timișeni au votat acordarea primului milion de lei pentru ACS Poli, după ce au aprobat un proiect de hotărâre privind aderarea administrației județene Timiș, prin Consiliul...
Noua echipă fanion de fotbal a timișorenilor, ACS Poli, va avea, în curând o structură de conducere, președinte urmând să fie Florențiu Staicu, actual director administrativ al...
Consiliul Local Timișoara a aprobat în plenul de vineri aderarea la CS Recaș, care se va transforma în Poli Timișoara. Noua echipă de fotbal a orașului va activa în Liga 2 și va primi 4...
Autoritățile timișorene nu-l vor coopta niciodată pe finanțatorul echipei Politehnica Timișoara, Marian Iancu, în noul proiect fotbalistic local intitulat "Poli", a declarat marți...
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, crede că în două săptămâni situația echipei fanion de fotbal a orașului se va clarifica, aceasta urmând să se numească "Poli", și nu...
Noul staff USL-ist din administrația Timișoarei și a județului Timiș va demara, după validarea voturilor din scrutinul electoral de duminică, o nouă rundă de discuții cu patronul echipei...
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, în cadrul Adunării Generale a FRF, că gruparea FC Timișoara, din Liga 2, și-a retras dosarul de licențiere din...
Președintele clubului Politehnica Timișoara, Marian Iancu, a hotărât ca gruparea sa să revină la asociația non-profit ASFC. Foarte posibil, din vară echipa va evolua în Județ (tot Liga 4)...
Sub spectrul depunctării și al retrogradării din Liga 2 de fotbal, Marian Iancu, președintele clubului Poli Timișoara, a precizat că formația bănățeană se va reorganiza și o va lua de...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|