Echipa de fotbal FC Baia-Mare a fost exclusă din campionatul Ligii a II-a, seria a II-a.
Clubul Universitatea Cluj a primit miercuri un fax de la Federaţia Română de Fotbal, în care se arată că a câştigat, la masa verde (3-0) partida cu FC Baia-Mare din etapa a 19-a, ca urmare a neprogramării pentru a doua oară în campionat a formaţiei băimărene.
După cum informează site-ul oficial al clubului Universitatea Cluj, în document se arată:
''în baza art.79/2 clubul FC Baia-Mare se sancţionează cu excluderea din Liga a II-a, seria a II-a, campionatul 2009-2010, şi se sesizează Direcţia Competiţii din FRF cu aplicarea măsurilor regulamentare''.
Motivul este neplata sumelor restante către sportivii Sorin Iodi şi Alexandru Barboloviciu, cei doi având memorii depuse şi câştigate la Federaţia Română de Fotbal.
FC Baia-Mare a fost neprogramată la meciurile cu CS Jiul Petroşani şi SCS CFM Universitatea Cluj SA. În continuare, maramureşenii vor pierde cu 0-3 toate partidele care ar fi trebuit să le joace în retur.