Cehul Dusan Uhrin, antrenorul echipei Poli Timişoara, apreciază că jocul cu Dinamo, programat sâmbătă în etapa a 29-a a Ligii I (ora 20:30), este unul de 6 puncte.
"Jucăm acasă, într-un meci de şase puncte. Trebuie să câştigăm cu Dinamo, dacă dorim să terminăm pe un loc superior decât celui ocupat acum, adica poziţia a şasea. Am încredere în echipă în perspectiva acestei partide. Vreau să spun şi despre arbitri ceva. Eu sper ca la acest meci să fie o lupta dreaptă, cinstită şi va fi hotărâtă pe teren de jocul sportiv al fotbaliştilor", a declarat tehnicianul ceh, citat de site-ul bănăţean.
Dusan Uhrin contează pe sprijinul fanilor, care să-i trezească pe fotbaliştii timişoreni. "Va fi un meci greu cu Dinamo, dar vreau să câştig acasă cu orice preţ. Sper să vină lumea la meci, dacă sunt suporteri ai lui Poli ei trebuie să vină la partidă ca să ne trezească. Avem nevoie de ei! Jucătorii noştri ar trebui să realizeze că evoluează pentru Poli şi pentru echipă".
Ionel Ganea va efectua joi un consult pentru a se stabili dacă are sau nu o fisură la coaste, după lovitura încasată în meciul cu Oţelul. Milhazes are o leziune la arcadă, tot după jocul cu gălăţenii, dar va fi apt pentru jocul cu Dinamo, iar Rusic va fi recuperat 100 la sută până sâmbătă.