|
Sliskovici: As ramane la Unirea Alba-Iulia chiar daca vom retrograda
Antrenorul bosniac al echipei Unirea Alba-Iulia, Blaz Sliskovici, a declarat, duminică, că ar rămâne la gruparea ardeleană, chiar dacă aceasta ar retrograda în Liga a II-a.
"Cred că putem evita retrogradarea însă şi în cazul în care acest lucru nu va fi realizat, aş opta pentru continuarea colaborării cu echipa din Alba-Iulia, dacă conducerea va stabili drept obiectiv pentru sezonul viitor atacarea promovării în Liga I. Însă repet, sunt optimist şi, chiar dacă multă lume poate spune că sunt nebun, cred cu tărie că avem valoarea necesară pentru a ne salva în acest sezon", a afirmat Sliskovici.
Tehnicianul bosniac i-a chemat duminică la antrenament pe elevii săi, deşi aceştia îşi doreu să fie liberi. "Atât eu, cât şi jucătorii credem în şansele echipei de a se salva de la retrogradare, chiar dacă mai sunt multe puncte de recuperat faţă de contracandidatele noastre. Jucătorii au înţeles că doar prin multă dăruire şi sacrificii se poate îndeplini acest obiectiv şi răspund foarte bine la comenzi. Fotbaliştii ar fi vrut să fie liberi astăzi, pentru a sta cu familiile, dar eu le-am transmis că nici nu poate fi vorba despre aşa ceva, mai ales în situaîia în care ne aflăm în acest moment. Şi mie îmi este dor de familia mea aflată la Mostar, în Bosnia, dar nu am ce face. Trebuie să ne sacrificăm cu toţii în aceste ultime două luni care au mai rămas până la sfârşitul campionatului, iar după aceea vom avea tot timpul din lume şi pentru relaxare", a precizat Sliskovici.
Taguri:
Unirea Alba-Iulia
Blaz Sliskovic
retrogradare
Mostar
Bosnia
Comenteaza
Ultimele stiri - Unirea Alba-Iulia
Viceprimarul municipiului Alba-Iulia, Paul Voicu, directorul executiv la SC Fotbal Unirea 2006 SA, Ioan-Nicolae Lupu, precum și trei membri ai Consiliului Director al Clubului Unirea au fost...
Vedeta formației Unirea Alba-Iulia, Fabian Himcinschi, a semnat un contract pe trei sezoane cu gruparea italiană Empoli, din Seria B, ardelenii urmând să primească in schimbul atacantului de...
Antrenorul Gabi Stan și-a reziliat, miercuri, pe cale amiabilă, contractul cu gruparea Unirea Alba-Iulia, din Liga 2, a anunțat managerul sportiv Eutin Bojin. Gabi Stan a condus antrenamentul...
Tehnicianul Marian Pană este noul antrenor al echipei de ligă secundă Unirea Alba-Iulia, a anunțat, duminică, președintele clubului ardelean, Nicu Lupu. Marian Pană, în vârstă de 42 de...
Mijlocașul central Ovidiu Vezan (25 ani) este primul nume în topul achizițiilor spre care s-a orientat noul antrenor unirist Marius Baciu. Cei doi au lucrat în această vară în...
Mijlocașul Călin Cristea, de la Unirea Alba-Iulia, a fost transferat la FC Vaslui, pentru suma de 200.000 de euro și un procent de 25 la sută dintr-un viitor transfer. "Ne-am înțeles cu...
Unirea Alba-Iulia este singurul clubul din Liga I de fotbal care nu a obținut licența pentru sezonul viitor, a anunțat Mihai Micu, președintele Comisiei de Apel a sistemului național de...
Antrenorul Blaz Sliskovici a declarat sâmbătă că va discuta săptămâna viitoare cu conducerea grupării Unirea Alba Iulia pentru a vedea dacă va rămâne la conducerea tehnică a formației,...
Echipa Pandurii Târgu-Jiu a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formația Unirea Alba-Iulia, în etapa a 34-a, ultima a Ligii 1 , dar tot a retrogradat în divizia...
Antrenorul bosniac al echipei Unirea Alba-Iulia, Blaz Sliskovici, a declarat, miercuri, că formația sa trebuie să-și respecte suporterii în partida cu Pandurii Târgu-Jiu, din etapa a 34-a,...
Antrenorul formației Unirea Alba-Iulia, Blaz Sliskovici, a declarat vineri, că în ciuda faptului că are mulți jucători indisponibili va încerca să învingă echipa Gaz Metan Mediaș, în...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|