|
Surdu: Ramane de vazut daca ne va aduce Iepurasul ceva prime
Atacantul echipei Steaua Bucureşti, Romeo Surdu, a declarat, vineri, că rămâne de văzut dacă Iepuraşul le va aduce lui şi coechipierilor lui prime după victoria din meciul cu FC Braşov, scor 1-0, din etapa a 25-a a Ligii I.
"Deja ne gândim la meciul următor de la Bistriţa unde trebuie să câştigăm neapărat. Astăzi aveam nevoie de o victorie pentru moralul nostru, însă în meciul viitor trebuie să câştigăm din nou. Au fost ceva probleme cu salariile, dar se vor rezolva. Rămâne de văzut dacă ne va aduce Iepuraşul ceva prime. Într-adevăr am avut o săptămână grea, iar astăzi am reuşit să învingem echipa mea de suflet. A fost un meci special pentru mine, deoarece m-am revăzut cu toţi foştii colegi", a spus Surdu.
Mijlocaşul Mihăiţă Pleşan a afirmat că această victorie a fost importantă pentru liniştea jucătorilor. "Mă bucur că am câştigat. Erau trei puncte vitale pentru noi, iar această victorie a fost importantă pentru liniştea noastră. Am fost foarte agitaţi în ultima perioadă şi am simţit o presiune mai mare decât de obicei. Sper să ne revenim de la meci la meci şi să jucăm cât mai bine. E important să ne vedem de joc în continuare, să adunăm cât mai multe puncte şi la final vom vedea cine va câştiga campionatul", a precizat Pleşan.
Echipa Steaua Bucureşti a învins, vineri, pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), formaţia FC Braşov, într-un meci din cadrul etapei a 25-a a Ligii I.
Taguri:
Steaua Bucuresti
FC Brasov
1-0
Romeo Surdu
Mihaita Plesan
Iepurasul
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB a învins-o acasă cu scorul de 2-1 pe Farul Constanţa, în etapa a 7-a a play-off-ului Superligii şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015....
FCSB este campioana României, după 9 ani de așteptare!
Fotbal Club FCSB a câştigat titlul de campioană a României, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul...
FCSB şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 2-2 (1-2), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 5-a a fazei paly-off a Superligii României. FCSB,...
Fotbal Club FCSB a făcut un nou pas către titlu în Superliga României, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Ȋn urmă cu exact 35 de ani, Steaua disputa o nouă semifinală de Cupa Campionilor Europeni, ȋnfruntând echipa surpriză a acelei ediţii, Galatasaray İstanbul.
Echipa de...
Fotbal Club FCSB a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat la Ovidiu cu Farul Constanţa, în etapa a 2-a a fazei play-off a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost înscris de...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională, în prima etapă a fazei play-off a Superligii...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României, penultima a...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe FC Botoşani, ultima clasată, cu scorul de 3-2, duminică seara, în etapa a 27-a a Superligii României. Liderul s-a impus la capătul...
Fotbal Club FCSB a învins-o duminică seara, acasă, cu scorul de 1-0, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al...
Fotbal Club FCSB a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, scor 1-1, luni seara, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii României.
Liderul a...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|