|






























|
TSKA Moscova, interesata de achizitionarea lui Bogdan Bucurica
Gruparea rusă ŢSKA Moscova este interesată de achiziţionarea fundaşului stânga Bogdan Bucurică, de la Unirea Alba-Iulia, a anunţat, luni, Marian Sarmeş, unul dintre acţionarii clubului ardelean.
"Evoluţiile lui constant bune din acest sezon au atras atenţia mai multor cluburi din ţara şi străinătate , cei mai recent intraţi pe fir fiind ruşii de la ŢSKA Moscova. Deocamdată nu am primit nimic oficial, este vorba doar de nişte discuţii dar sunt sigur că din vară fotbalistul nu va duce lipsă de oferte. Preţul lui, la fel că şi cel al internaţionalului de tineret Călin Cristea va fi undeva în jurul sumei de 4-500.000 de euro", a spus Sarmeş.
Oficialul grupării ardelene spune că indiferent de clasarea echipei la finalul actualei ediţii de campionat va renunţa la funcţia deţinută:
"Eu voi renunţa din vară indiferent dacă ne salvăm sau nu, însă cine va prelua această formaţie va face o investiţie rentabilă. Unirea are în acest moment o serie de fotbalişti tineri, extrem de talentaţi, Ilie, Himcinschi, Stanciu, Schuller, Bretoiu, Răducanu, Giurgiu, Mureşan, Lasc sau Selagea, care cu siguranţă vor ajunge cu timpul jucători buni iar pentru semnătura lor se vor bate multe echipe. Lista ar putea continua şi cu alte nume pentru că trebuie spus că Centrul de copii şi juniori al Albei produce continuu".
Sarmeş crede că în acest sezon acumularea a 35 de puncte poate însemna salvarea de la retrogradare.
"Noi ne vom duce crucea până la capăt cu toate că şansele de a ne menţine în elita fotbalului românesc sunt foarte, foarte mici. Unirea Alba Iulia nu va avea drept obiectiv în ultimele şapte runde realizarea baremului, ci acumularea a cât mai multe puncte. Avem o datorie faţă de culorile clubului şi suporteri, deci nu se pune problemă să ne dăm la o parte din faţă nici unui adversar fie că el se numeşte Ceahlăul, CFR Cluj, Steaua, Oţelul, Dinamo, Gaz Metan ori Pandurii. Şi dacă vom pica din Liga I, va asigur că o vom face cu fruntea sus şi nimeni nu ne va arată cu degetul", a mai spus Sarmeş.
Cu toate că i s-a reproşat alcătuirea echipei în jocul de la Piteşti, tehnicianul bosniac Blaz Sliskovic are garantat postul pe banca tehnică a Unirii Alba-Iulia:
"Nu se pune problema să-l schimbăm pe Sliskovic în condiţiile în care mai sunt de disputat doar şapte etape. Noi nu merităm să picăm însă am fost nişte naivi în unele situaţii, nu am reuşit să gestionăm prea fericit impactul cu primul eşalon şi acest lucru ne-a costat. Poate că nu am fost destul de duri în momentele critice, i-am respectat poate prea mult pe unii dintre jucători, i-am plătit la timp însă ei nu au răspuns cu aceaaşi monedă. Nu doresc să dau nume acum, se ştiu ei foarte bine, şi tot ceea ce spun este că ne-am înşelat în privinţa caracterului unora dintre componenţii lotului nostru şi asta trebuie să ne dea de gândit. Acum este prea târziu pentru regrete, am greşit şi am plătit".
Taguri:
Bogdan Bucurica
Unirea Alba-Iulia
TSKA Moscova
Marian Sarmes
Comenteaza
Ultimele stiri - Unirea Alba-Iulia
Viceprimarul municipiului Alba-Iulia, Paul Voicu, directorul executiv la SC Fotbal Unirea 2006 SA, Ioan-Nicolae Lupu, precum și trei membri ai Consiliului Director al Clubului Unirea au fost...
Vedeta formației Unirea Alba-Iulia, Fabian Himcinschi, a semnat un contract pe trei sezoane cu gruparea italiană Empoli, din Seria B, ardelenii urmând să primească in schimbul atacantului de...
Antrenorul Gabi Stan și-a reziliat, miercuri, pe cale amiabilă, contractul cu gruparea Unirea Alba-Iulia, din Liga 2, a anunțat managerul sportiv Eutin Bojin. Gabi Stan a condus antrenamentul...
Tehnicianul Marian Pană este noul antrenor al echipei de ligă secundă Unirea Alba-Iulia, a anunțat, duminică, președintele clubului ardelean, Nicu Lupu. Marian Pană, în vârstă de 42 de...
Mijlocașul central Ovidiu Vezan (25 ani) este primul nume în topul achizițiilor spre care s-a orientat noul antrenor unirist Marius Baciu. Cei doi au lucrat în această vară în...
Mijlocașul Călin Cristea, de la Unirea Alba-Iulia, a fost transferat la FC Vaslui, pentru suma de 200.000 de euro și un procent de 25 la sută dintr-un viitor transfer. "Ne-am înțeles cu...
Unirea Alba-Iulia este singurul clubul din Liga I de fotbal care nu a obținut licența pentru sezonul viitor, a anunțat Mihai Micu, președintele Comisiei de Apel a sistemului național de...
Antrenorul Blaz Sliskovici a declarat sâmbătă că va discuta săptămâna viitoare cu conducerea grupării Unirea Alba Iulia pentru a vedea dacă va rămâne la conducerea tehnică a formației,...
Echipa Pandurii Târgu-Jiu a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formația Unirea Alba-Iulia, în etapa a 34-a, ultima a Ligii 1 , dar tot a retrogradat în divizia...
Antrenorul bosniac al echipei Unirea Alba-Iulia, Blaz Sliskovici, a declarat, miercuri, că formația sa trebuie să-și respecte suporterii în partida cu Pandurii Târgu-Jiu, din etapa a 34-a,...
Antrenorul formației Unirea Alba-Iulia, Blaz Sliskovici, a declarat vineri, că în ciuda faptului că are mulți jucători indisponibili va încerca să învingă echipa Gaz Metan Mediaș, în...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|