Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că există o "comandă" ca echipa CFR Cluj să câştige Liga I şi de aceea formaţiei din Bulevardul Ghencea i s-a anulat un gol la meciul cu Poli Iaşi, iar grupării Rapid nu i s-a acordat un penalti, duminică.
"Dacă ne-a anulat un gol, eu nu mai am de ce să mă uit la fotbal. E comandă să câştige CFR-ul campionatul. Eu nu mai am ce să fac aici. Aseară nu le-a dat penalti la Rapid, astăzi nouă ne-a anulat un gol, atunci să joace CFR-ul singură. Să-şi facă ei mai multe echipe şi să joace singuri", a spus Becali.
Gigi Becali s-a declarat mulţumit de evoluţia jucătorilor stelişti:
"Pe jucători o să-i felicit pentru că au început prost, apoi au reuşit să revină şi bravo lor, nu am ce să le reproşez".
Formaţia Steaua a învins, luni, pe teren propriu,
cu scorul de 2-1, echipa Poli Iaşi, în ultimul meci al etapei a 27-a a Ligii I. Becali a plecat de la stadion cu aproximativ cinci minute înainte de golul de 2-1, înscris de Kapetanos '81.