Primarul sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, a semnat cererea de prelungire a autorizaţiei de construire şi a avizat favorabil documentaţia depusă de Primăria Municipiului Bucureşti pentru continuarea lucrărilor de construire a stadionului "Lia Manoliu".
Autorizaţia de construire a fost eliberată în urmă cu doi ani, iar prelungirea acesteia era necesară pentru finalizarea cât mai rapidă a reabilitării complexului, se arată într-un comunicat transmis luni de Primăria sectorului 2.
Cel mai mare şi modern stadion din România, un adevărat "mini-oraş" al sporturilor, se construieşte în Capitală după modelul stadionului din Frankfurt.
Termenul de finalizare a fost stabilit pentru anul 2011, înainte de competiţia internaţională de fotbal "Europa League", fiind un proiect de mare importanţă, care pune bazele singurului stadion din ţară ce va corespunde şi celor mai exigente cerinţe în domeniu.
Arena Naţională urmează să aibă o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 de locuri vor fi la tribuna I, căi de acces auto şi pietonale, restaurante şi săli de conferinţe. Pentru confortul spectatorilor, tribunele se vor acoperi cu o membrană uşoară, întinsă, susţinută de un sistem de cabluri dispuse radial.
Potrivit proiectului elaborat de JW Max Bogl - Astaldi şi UAUIM - CCPEC, se lucrează la construirea a două subsoluri în care sunt amenajate locurile de parcare, spaţiile tehnice şi cele destinate echipelor de fotbal, antrenorilor şi reprezentanţilor presei, precum şi accesului fotbaliştilor.
Unul dintre elementele de unicitate este dat de accesul suporterilor la meciurile de fotbal, care se va face simultan prin cele 94 de căi de acces, astfel încât spectatorii se vor putea prezenta cu cel mult 20 de minute înainte de începerea partidelor şi nu cu cel puţin două ore cum se face în prezent pe toate stadioanele existente.
Finanţarea executării lucrărilor la "Arena Naţională" este suportată de Primăria Municipiului Bucureşti şi Guvernul României
.