Echipa naţională a României avea deja acontate 3 partide amicale pentru lunile mai şi iunie, dar până la startul preliminariilor pentru EURO 2012 mai rămâneau două luni libere, fără să luăm în considerare perioada în care se joacă mondialul din Africa de Sud.
Aşa că selecţionerul Răzvan Lucescu şi Federaţia Română de Fotbal (FRF) au hotărât că mai trebuie perfectat un joc de pregătire, pentru ca naţionala să fie bine pregătită. "Vom juca pe 11 august un amical cu Turcia. Este o decizie pe care am luat-o împreună cu Răzvan Lucescu", a declarat directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, pentru "Puterea".
Până atunci însă, Lucescu jr este cu ochii pe jucătorii pe care ar putea să îi convoace pentru următoarea acţiune a primei reprezentative, care va fi una de mai lungă durată şi va include un stagiu de pregătire şi 3 partide amicale.
Astfel, tricolorii vor juca un meci de pregătire cu Ucraina, una dintre următoarele gazde ale europenelor, la data de 29 mai, în deplasare. Apoi, naţionala va pleca pe 30 mai în Austria, la Villach, unde va susţine un stagiu de pregătire până pe data de 5 iunie. În cadrul acestui cantonament, elevii lui Lucescu vor întâlni Macedonia, pe 2 iunie, la Villach, urmând ca pe 5 iunie să joace cu prima reprezentativă a statului Honduras, la Klagenfurt.
Până în acest moment, România şi Turcia au disputat 22 de partide, tricolorii impunându-se în 12 dintre acestea. 7 meciuri s-au încheiat la egalitate, în timp ce turcii au câştigat trei dispute. Ultima întâlnire a avut loc pe 22 august 2007, la Bucureşti, iar România s-a impus cu 2-0.