FCM Târgu-Mureş are, începând de astăzi (marţi), o nouă conducere tehnică, antrenor principal fiind numit Adrian Falub, informează site-ul clubului.
Din motive personale, antrenorul Cosmin Bodea a decis să înceteze colaborarea cu clubul mureşan, iar contractul său a fost reziliat pe cale amiabilă.
Noul cuplu de tehnicieni va fi format din Adrian Falub (principal) şi Francisc Dican (secund). Cei doi au parafat o întelegere valabilă până la sfârşitul sezonului, cu drept de prelungire pentru încă un an.
Adrian Falub şi Francisc Dican vor fi prezentaţi oficial miercuri dimineaţă, de la ora 10:00, într-o conferinţă de presă organizată la baza sportivă Transil de pe strada Insulei din Târgu-Mureş.