Drumul spre glorie: S-a intamplat intr-o seara de mai…

Velje – Bucureşti – Budapesta – Bucureşti – Lahti – Bruxelles – Bucureşti – Sevilla. Cam aşa a arătat drumul unui echipe de fotbal în 1986, singura echipă de fotbal din România care a reuşit să câştige cea mai importantă competiţie fotbalistică inter-cluburi din lume.

 

Totul a început în 1985, când Steaua câştiga al 10-lea campionat naţional şi a 14-a cupă naţională, pe scurt al 4-lea event din istoria clubului militar. La nivel intern, cel puţin la numărul de trofee, Steaua se clasa bine în lupta cu celelalte combatante, Dinamo, Universitatea, Rapid, FC Argeş, Petrolul etc. Pe plan extern, fotbalul românesc dădea de creştere cu "accidente" gen Craiova Maxima (în 1983) şi Dinamo (1984), amândouă ajunse şi rămase în semifinalele competiţiilor europene (Cupa UEFA, respectiv Cupa campionilor Europeni).

 

Primul adversar a fost campioana Danemarcei, Velje Boldklub. Un nume necunoscut şi accesibil la prima vedere, dar care avea în lot un Balon de Aur (Allan Simonsen – 1977); Simonsen a fost unul dintre liderii echipei germane Borussiei Mönchengladbach, una din cele mai valoroase echipe din anii 70 în fotbalul european, cu care a câştigat 3 titluri consecutive de campion a Germaniei (1975, 1976, 1977), o Cupă a Germaniei (1973), 2 Cupe UEFA (a marcat în ambele finale din 1975 şi 1976), apoi a ajuns la FC Barcelona cu care a câştigat Cupa Spaniei în 1981 şi Cupa Cupelor în 1982 (finală în care a marcat, la fel ca în cazul M'gladbach). Cea mai bună performanţă a lor a însemnat până atunci şi, inclusiv până în zilele noastre, calificarea în sferturile Cupei Cupelor în 1978, când au ratat seminalele, întâlnind pe olandezii de la FC Twente. Ca la toate echipele scandinave, jocul lor se baza pe forţă fizică (jucători puternici, capabili de a menţine un ritm susţinut, pressing om la om 90 minute). Velje venea dintr-o ţară, al cărui fotbal la nivel de echipă naţională a ajuns la un nivel ridicat în 1984, când Danemarca ajunsese în semifinalele Campionatului European din Franţa, pierdute în faţa Spaniei, vice-campioana acelei ediţii,

 

În meciul tur, jucat în deplasare, pe 18 septembrie 1985, în faţa a 10.000 de suporteri, Velje şi Steaua au încheiat la egalitate meciul, 1-1, după ce la pauză era 0-0. Danezii au marcat prin Julian Barnett (minutul 61), iar românii au egalat în ultimele minute prin rezerva intrată în ultimul sfert de oră, Marin Radu (min. 89). Echipa antrenată de Emerich Jenei arăta astfel: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Gabi Balint, Tudorel Stoica (Cap), Boloni, Majearu (72 Marin Radu II) – Lăcătuş, Piţurcă.

 

În  retur, jucat pe Ghencea, la 2 octombrie 1985, în faţa a 30.000 de suporteri, Steaua a învins la pas cu 4-1 pe Velje, după ce la pauză era 2-1. Românii aveau deja 2-0 după 35 de minute, prin golurile lui Piţurcă (min. 8) şi Boloni (34), dar imediat după 3 minute, fostul Balon de Aur, Simonsen a redus din diferenţă cu un voleu impecabil. După pauză, jucătorii dau exemplu de forţă, marcând încă două goluri, Gabi Balint (51) şi căpitanul Tudorel Stoica (74), iar pe tabela a rămas scris “4-1” până la finalul meciului. Echipa antrenată de Jenei arăta astfel: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Gabi Balint, Tudorel Stoica (Cap), Boloni, Majearu (71 Lucian Bălan) – Lăcătuş (80 Marin Radu II), Piţurcă.

 

Următorul adversar a fost campioana Ungariei, Honved Budapesta, reprezentativă Armatei în Bulgaria. Până atunci, aceştia câştigaseră 7 campionate, 13 cupe naţionale, eliminând în câteva rânduri pe Inter Milano, Ajax Amsterdam sau Aberdeen, cu opt internaţionali A (care au fost prezenţi cu Ungaria la ultimul turneu final la care au ajuns, Cupa Mondială din 1986), din care făcea parte Lajos Detari (cel mai valoros jucător al Ungariei în acea vreme); el a fost ultimul jucător care a marcat pentru naţionala Ungariei la un turneu finală, la un Ungaria - Canada, 2-0, CM 1986. În primul tur eliminaseră campioana irlandeză, Shamrock Rovers cu dublă victorie (2-0 acasă şi 3-1 deplasare). De amintit e faptul că la nivel de echipă naţională, românii nu învinseseră niciodată ungurii şi ultima victorie a unei echipe româneşti împotriva uneia de pe Dunăre, a fost tocmai în 1938, când Rapidul învingea cu 4-0 Ujpest în sferturile Cupei Europei Centrale.

 

În tur, jucat la Budapesta, la 23 octombrie 1985, în faţa a 10.000 de oameni, Honved a bătut cu 1-0 pe Steaua, după un joc bun făcut de fotbaliştii români, dar cu greşeli diverse, atât din partea arbitrului cât şi a lui Duckadam, la gol. Aşa-i în fotbal. Golul a fost marcat de cel mai important jucător al lor, Lajos Detari în minutul 34, iar scorul a rămas 1-0 până la final. Echipa antrenată de Emerich Jenei arătă astfel: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Gabi Balint, Tudorel Stoica (Cap), Boloni, Majearu – Lăcătuş (64 Marin Radu II), Piţurcă.

 

În meciul retur, jucat pe Ghencea, la 6 noiembrie 1985, în faţa a 30.000 de fani , Steaua a învins cu acelaşi scor ca în faza trecută, în 4-1, pe Honved Budapesta. Meciul a fost o revanşă cu vârf şi îndesat a ratărilor din tur, lucru confirmat de faza primului gol; meciul a început, jucătorii pasează între ei, mingea ajunge la Boloni care şutează puternic în portarul maghiar Andrusch, care respinge cu dificultate în faţă, unde se afla Piţurcă, iar acesta trimite cu capul mingea în plasă, după doar 45 de secunde. Era 1-1 la general, şi ambele echipe trebuiau să schimbe tactica pentru a se califica. În minutul 35, momentul psihologic al partidei, Marius Lăcătuş a înscris golul de 2-0 şi tribunele erau în delir. Prima repriză s-a terminat 2-0, deşi se putea mai rău, Detari lovind bara din lovitură liberă. După 40 de secunde de la reluarea meciului, Bărbulescu marca pentru 3-0, după o incursiune în flacul stâng al atacului şi un şut puternic de la 25 de metri dintr-un unghi închis. Deşi puteau să revină, maghiarii s-au prăbuşit după ce steliştii au marcat pentru 4-0, în minutul 52. Lăcătuş a fost faultat în careu, iar Mihail Majearu (specialistul la punctul cu var) transformă penaltiul. În minutul 64, Lajos Detari marchează golul de onoare, din penalti, iar românii se califică în sferturile Cupei Campionilor, unde urma să joace cu una din învingătoarele celui de al doilea tur. Echipa Stelei arăta astfel: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Gabi Balint, Tudorel Stoica (Cap) (88 Lucian Bălan), Boloni, Majearu (88 Marin Radu II) – Lăcătuş, Piţurcă.

 

Sorţii au ales între cele 8 calificate în sferturi (Anderlecht, Bayern, Gotenborg, Juventus, Aberdeen, FC Barcelona şi Kuusysi Lahti), cea mai uşoară variantă, finlandezii de la Lahti. Finlandezii aveau o echipă destul de interesantă, ei reuşind să elimine campioanele unor ţări apreciate în fotbalul european, Sarajevo (Yugoslavia) cu dublă victorie, 2-1, 2-1 şi Zenit Leningrad (Uniunea Sovietică), 1-2, 3-1, 4-3 la general.

 

În meciul tur de la Bucureşti, pe 5 martie 1986, în faţa a 30.000 de oameni, deşi au dominat partida, fiind mai tot timpul în careul nordicilor, echipele au remizat cu un sec 0-0. Acest rezultat se poate pune în seama terenului impracticabil şi a noroiului care i-a umplut pe jucători de “respect”. Emerich Jenei a făcut echipa astfel: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Tudorel Stoica (Cap), Lucian Bălan, Boloni, Majearu (78 Marin Radu II) – Gabi Balint, Piţurcă.

 

În retur de la Helsinki, de pe stadionul Olimpic, pe 19 martie 1986, în faţa a 32.522 de oameni, Steaua a câştigat cu 1-0, ce-i drept, pe finalul meciului, în minutul 86, prin golul lui Victor Piţurcă, iar Steaua repeta performanţa lui Dinamo în urmă cu doi ani, calificarea în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Echipa aliniată de Jenei arăta astfel: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Gabi Balint, Tudorel Stoica (Cap), Boloni, Majearu (57 Lucian Bălan) – Lăcătuş, Piţurcă (89 Marin Radu II).

 

După momentul Helsinki, Steaua se regăsea într-un careu de aşi cu FC Barcelona, Anderlecht, IFK Gotenborg. Pe 21 martie 1986, la tragerea la sorţi de la Geneva, destinul (sau alte biluţe fierbinţi) au vrut ca semifinalele să fie astfel: FC Barcelona – IFK Gotenborg şi Anderlecht – Steaua, echipele favorite având primul meci pe teren propriu. Steaua trebuia să scoată pe Anderlecht din cursa către finala de la Sevilla. La acel moment, Anderlecht era una dintre cele mai bune şi valoroase echipe din fotbalul European, cu 18 campionate şi 5 cupe castigate, cu 13 participări în Cupa Campionilor Eurpeani, 5 în Cupa Cupelor şi 8 în Cupa UEFA. A jucat 6 finale, a câştigat două Cupe ale Cupelor, o cupă UEFA şi două Supercupe ale Europei. De menţionat că e Belgia era atunci vicecampioană europeană (pierduse finala CE 1980, 1-2 cu RFG, meci arbitrat de Nicolae Rainea) cu 5 jucători de la Anderlecht în primul 11: Scifo, Demol, Vandenbergh, Vercauteren şi Grun. În 1986, Belgia a ajuns până în semifinale, unde a pierdut în faţa Argentinei ("dublă" Maradona), viitoare campioană mondială, şi a ocupat locul 4 după ce a pierdut finala pentru "medalia de bronz" cu 4-2 după prelungiri în faţa Franţei (cu Jean Tigana, Jean-Pierre Papin, Luis Fernandez, Michel Platini, Patrick Battiston printre jucători şi Henri Michel selecţioner).

 

În meciul tur de la Bruxelles, la 2 aprilie 1986, pe celebrul stadion “Constant van de Stock”, Anderlecht a învins Steaua cu 1-0 printr-un gol al lui Enzo Scifo în minutul 76 (un italian naturalizat în Belgia), într-un joc în care Steaua a avut curaj să atace cum s-a obişnuit în celelalte meciuri, ratând ocazii importante. Echipa lui Jenei arăta astfel: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Gabi Balint (81 Constantin Pistol), Tudorel Stoica (Cap), Boloni, Majearu (77 Lucian Bălan) – Lăcătuş, Piţurcă.

 

În returul de pe Ghencea, la 16 aprilie 1986, în faţa a peste 30.000 de oameni, Steaua învingea cu un neverosimil 3-0 echipa antrenată de Arie Haan. Meciul a fost început de stelişti care au reuşit să deschidă scorul în minutul 4 prin Victor Piţurcă după un joc modern în stilul vitezist al Stelei: pase rapide şi precise dintr-o bucată, schimburi derutante de locuri între jucători, şuturi periculoase la poarta oaspeţilor. Se cam repeta firul poveştii din meciul cu Honved. A venit minutul 23, şi scorul era deja 2-0, după un gol al lui Gabi Balint, venit după un şut puternic. Publicul era în culmea fericirii, aplaudau frenetic. În a doua repriză, deşi era normal şi necesar ca oaspeţii să atace, jucătorii Stelei au control jocul, presând permanent, pentru ca în minutul 71, calificarea să fie asigurată de un gol marcat cu capul de Victor Piţurcă, după o centrare-şut de la Marius Lăcătuş. Meciul s-a încheiat şi stadionul devenise un templu al bucuriei: spectatorii se îmbrăţişează, ovaţiile continuă, antrenorii Jenei şi Iordănescu exultă de bucurie. Era cel mai important moment al fotbalului românesc din întreaga sa istorie: calificarea, în premieră, a unei echipe de club din România în finala cele mai importante competiţii fotbalistice europene, Cupa Campionilor Europeni. “Eroii” acestei partide au fost: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Lucian Bălan (89 Weissenbacher), Tudorel Stoica (Cap), Boloni, Gabi Balint (87 Marin Radu II) – Lăcătuş, Piţurcă.

 
S-a întâmplat într-o seară de mai…

Şi a urmat finala de pe stadionul "Ramon Sanchez Pizjuan". Pe un stadion arhiplin, în care suporterii catalani au creat pe întreaga durată a meciului o atmosferă incendiară, jucătorii Stelei au rezistat presiunii create ajungând la loviturile de 11 metri, unde fantasticul Duckadam, care ulterior a ajuns în "Cartea Recordurilor", a apărat toate cele patru execuţii ale jucătorilor spanioli, iar Lăcatuş şi Balint au punctat pentru acel uriaş triumf.

 

Şi-au adus aportul la acea izbândă, elogiată în presa din întreaga lume, jucători de o valoare incontestabilă: Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Bălan, Majaru, Balint, Boloni - Lăcătuş Piţurcă, echipa de bază din acel meci. Dar şi Radu II, Iordănescu, Stângaciu, Pistol, T. Stoica, suspendat în acel meci. În marea lor majoritate, după Decembrie '89, au evoluat la echipe din campionate puternice ale bătrânului continent. De asemenea, trebuie amintită conducerea tehnică, formată din Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, şi conducerea administrativă, formată din Ion Alexandrescu şi Constantin Dănilescu. Ei au fost cei care prin competenţă şi profesionalism au dus la această extraordinară victorie a fotbalului românesc.

 

7 mai 1986, ora: 20,15, Sevilla, Stadion: "Ramon Sanchez Pizjuan", Spectatori: 70.000

Arbitri: Michel Vautrot - Alain Delmer, M.Girard (Franţa)

Steaua Bucureşti - FC Barcelona 0-0 (0-0, 0-0) - 2-0 după loviturile de departajare

 

Steaua (antrenor Emeric Ienei): Helmuth Duckadam - Ştefan Iovan (Cap), Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu - Lucian Bălan (Anghel Iordănescu, 73), Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu - Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă (Marin Radu II, 112).

 

FC Barcelona (antrenor Terry Venables): Francisco Gonzalez Urruticoechea - Gerardo Miranda Concepcion, Miguel Bernardo Blanquetti, Jose Ramon Alexanco Ventosa (Cap), Julio Alberto Moreno Casas - Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster (Jose Moratalla Claramunt, 84), Marcos Alonso Pena, Angel Pedraza Lamita - Steve Archibald (Angel 'Pichi' Alonso Herrera, 111), Francisco Jose Carrasco Hidalgo.

 
* În turul precedent, FC Barcelona pierduse prima manşă cu IFK Gotenborg din deplasare cu 3-0, dar a revenit cu acelaşi scor pe teren propriu, datoriă unui hattrick realizat de Pichi Alonso, şi s-au ajuns la 11 metri, unde FC Barcelona a câştigat cu 5-4, deşi catalanii au ratat primii. Primii executanţi din această serie, au fost Alexanko şi Pedrazza, care au transformat loviturile de departajare în meciul cu suedezii, dar nu şi în finala de la Sevilla.

Loviturile de departajare de la 11 metri:

0-0 Majearu a ţintit spre stânga portarului Urruticoechea, care a reţinut mingea;

0-0  Alexanko a şutat spre dreapta lui Duckadam, care parează mingea;

0-0  Boloni a trimis spre dreapta portarului Urruticoechea, care a respins mingea;

0-0  Pedrazza a şutat spre dreapta lui Duckadam, ca şi Alexanko, dar Duckadam a respins mingea;

1-0  Lăcătuş a transformat printr-un şut sec şi puternic în transversală şi mingea a intrat în poartă;

0-0  Alonso a tras la fel ca şi colegii săi, tot pe partea dreapta a portarului, şi Duckadam respinge pentru a treia oară consecutivă;

2-0 Balint a transformat printr-un şut în colţul drept al portarului, care s-a întins spre colţul stâng;

2-0 Marcos a şutat spre colţul stâng, iar Duckadam, pentru a patru oară consecutiv, apară, şi Steaua era noua campioană a Europei… Restul e istorie…