|






























|
Iuliu Muresan: CFR e ca Fat Frumos: creste intr-un an cat altii in zece
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că cele şase trofee obţinute în ultimii trei ani sunt dovada proiectului solid care a stat la baza clubului în 2002, atunci când a fost preluat de finanţatorul Arpad Paszkany.
"Show-ul din această seară a fost magnific şi este încununarea perfectă a unui an în care am demonstrat că suntem cei mai buni din România. Am demonstrat că CFR nu e o stea căzătoare. În 2002, când ne-am pornit la drum, puţini credeau în noi. Acum am demonstrat că CFR e ca Făt Frumos: creşte într-un an cât alţii în zece", a spus preşedintele campioanei.
Mureşan a declarat că speră ca în scurt timp echipa să fie între primele trei din România ca număr de simpatizanţi şi le-a promis fanilor că, în sezonul viitor, echipa se va bate şi pentru calificarea în optimile Ligii Campionilor.
"Deja suntem pe locul patru, după cum am citit într-un într-un studiu de specialitate. E drept, cu un procentaj mai mic al suporterilor faţă de Steaua sau Dinamo. Sper ca prin serioziate să ne atragem şi mai mulţi fani şi cât de repede să le depăşim pe echipele aşa zise «de tradiţie». Sperăm ca în sezonul viitor să reuşim să ieşim din grupele Ligii Campionilor sau, dacă nu, să avem un parcurs cât mai lung în Liga Europa", a mai declarat Iuliu Mureşan.
La finalul festivităţii de joi seară, jucătorii împreună cu staff-ul tehnic, conducerea şi acţionarii, au sărbătorit într-un club din Cluj-Napoca. Reunirea lotului a fost stabilită pentru 14 iunie.
Taguri:
CFR Cluj
Iuliu Muresan
Fat Frumos
Arpad Paszkany
» CFR 1907 Cluj - istoric rezultate
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - CFR 1907 Cluj
CFR Cluj s-a despărțit de Alibek Aliev. Atacantul suedez pleacă după doar 6 luni în Gruia
CFR Cluj și Alibek Aliev au ajuns la finalul colaborării după doar jumătate de sezon. Clubul din...
CFR Cluj și FC Argeş Pitești au încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea disputată vineri seară în Gruia, în ultima etapă a play-off-ului din Liga 1, într-o partidă care a rămas...
CFR Cluj și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat vineri seară în Gruia, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1. Partida a fost...
CFR Cluj și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul disputat duminică seara pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a patra...
CFR Cluj s-a impus la limită în duelul cu Rapid București, scor 1-0, vineri seara, în Gruia, într-o partidă din etapa a doua a play-off-ului din Liga 1. Meciul a...
CFR Cluj a încheiat sezonul regulat din Liga 1 cu o victorie clară, 2-0, împotriva lui Dinamo București, luni seara, în ultimul meci al etapei a 30-a.
...
CFR Cluj și-a trecut în cont o nouă victorie, 2-1 cu Petrolul Ploiești, într-un meci disputat pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a...
CFR Cluj s-a impus cu 3-2 în fața rivalei Universitatea Cluj, sâmbătă seara, într-un derby spectaculos disputat pe stadionul din Gruia, contând pentru etapa a 26-a a Superligii României....
CFR Cluj a obținut o victorie complicată, dar spectaculoasă, vineri seara, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", impunându-se cu 4-2 în fața ultimei clasate, Metaloglobus...
CFR Cluj a oficializat transferul atacantului sloven Luka Zahović, jucător care a evoluat în ultimul sezon și jumătate în campionatul Poloniei, la Górnik Zabrze. Mutarea a fost confirmată...
CFR Cluj a oficializat transferul definitiv al portarului Mihai Popa de la FC Torino, mutare anunțată joi prin intermediul site-ului oficial al clubului din Gruia. Gruparea ardeleană a ajuns la...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alessandro Lucarelli
Italia
49 ani

Alexandru Filip
România
39 ani
Alexandru Gudea
România
30 ani
AS ROMA
Italia
99 ani

Cyril Domoraud
Coasta de Fildeș
55 ani

Dennis Rommedahl
Danemarca
48 ani

Dirk Kuyt
Olanda
46 ani
Djakaridja Koné
Coasta de Fildeș
40 ani

Dušan Simić
Serbia
46 ani

Emilio Butragueño
Spania
63 ani

Jaime Pacheco
Portugalia
68 ani

Júnior Morais
Portugalia
40 ani

Marco Marchionni
Italia
46 ani

René Vandereycken
Belgia
73 ani

Thomas Kraft
Germania
38 ani

Wederson
Brazilia
45 ani
|
|
|
|