Răzvan Lucescu (41 ani), selecţionerul echipei de fotbal a României, se va afla la al zecelea meci pe banca tehnică a naţionalei, miercuri, la amicalul cu Macedonia, de la Villach (Austria).
În nouă meciuri cu Lucescu jr selecţioner, România a reuşit 4 victorii, 2 egaluri şi a pierdut de 3 ori, având un golaveraj de 10-13. Patru meciuri au fost amicale, două câştigate în deplasare (1-0), cu Ungaria şi Polonia, unul pierdut acasă cu Israelul (0-2), iar altul în deplasare cu Ucraina (2-3).
În deplasare, bilanţul a fost de 6 meciuri, 3 victorii, 1 egal şi 2 eşecuri, golaveraj 6-9, iar pe teren propriu România a disputat 3 meciuri, a câştigat un meci, a făcut o remiză şi a pierdut alt meci, golaveraj 4-4.
Răzvan Lucescu şi-a început cariera de antrenor în 2003, la FC Braşov, între 2004 şi 2007 a pregătit pe Rapid Bucureşti, pe care a dus-o până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, câştigând şi două Cupe ale României, iar între 2007 şi 2009 a antrenat pe FC Braşov, cu care a promovat în Liga I. În 29 aprilie 2009 a fost numit selecţioner al echipei României.
Mirsad Jonuz, numit selecţioner al Macedoniei în mai 2009, după ce a pregătit timp de şapte ani selecţionata de tineret U-21. Jonuz a avut o carieră modestă ca jucător, fiind portar la echipele Bregalnica Stip, Borec, Teteks, Pobeda Prilep, Rad Belgrad, FK Novi Pazar, Levadiakos, Sutjeska Niksic, Vardar Skopje, Ljuboten şi Rabotnicki Kometal Skopje.
Jonuz (48 ani) şi-a început cariera de antrenor în 1996 la Rabotnicki Kometal Skopje, după care a trecut la Pobeda Prilep, cu care a câştigat primul trofeu din istoria clubului, Cupa Macedoniei (2002).
La naţionala Macedoniei, Jonuz are 10 meciuri, înregistrând 5 victorii, 2 egaluri şi 3 eşecuri, cu un golaveraj de 16-11. În meciurile oficiale, Jonuz a reuşit o singură victorie, 2-0 cu Islanda, în preliminariile CM 2010.