Fotbaliştii echipei Steaua Bucureşti au efectuat vineri dimineaţă vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, urmând ca luni 14 iunie să efectueze primul antrenament.
Jucătorii au trecut fără probleme testele medicale şi încă nu ştiau cine va fi noul lor antrenor. Au auzit din ziare că va fi Victor Piţurcă, dar nimeni nu le-a comunicat ceva oficial. Printre cei prezenţi s-au numărat şi jucătorii împrumutaţi la alte echipe, precum Onicaş, Andrei Ionescu (foşti la Poli Iaşi), Ninu (ex-Farul) şi portarul Vâtcă (Gaz Metan Mediaş).
Pe de altă parte, jucătorii stelişti nu şi-au primit restanţele financiare, una dintre condiţiile impuse de Victor Piţurcă pentru a prelua clubul din Ghencea.
"Nu am primit banii până acum, însă sperăm că se va rezolva în zilele următoare. Nu ştiu cine ar fi potrivit să poarte banderola de căpitan, fiindcă pleacă unul câte unul. Sunt în discuţii pentru plecarea mea cu Al Nassr. Mă gândesc să plec doar dacă oferta e foarte bună şi pentru mine şi pentru club", a declarat Ovidiu Petre.
Roş-albaştrii se vor reuni luni 14 iunie la stadion şi vor efectua un scurt antrenament de acomodare la efort de la ora 18:00, la care vor fi prezenţi şi stranierii precum Zapata, Toja, Emeghara, Golanski. Aceştia vor efectua luni dimineaţă vizita medicală.