Atacantul român Ciprian Marica a fost transportat la spital pentru investigaţii, după ce a suferit probabil o comoţie în urma unui contact cu Marius Niculae în timpul antrenamentului de marţi al tricolorilor la St.Gallen (Elveţia).
Marica era conştient şi a primit îngrijiri de la medicul Pompiliu Popescu timp de circa 20-25 minute, înainte de a fi urcat într-o salvare şi transportat la spital.
Atacantul lui Stuttgart s-a lovit la finalul şedinţei de pregătire, la un joc- şcoală între fotbaliştii care au fost rezerve în partida cu Franţa (0-0), din Grupa C la EURO 2008.
Antrenamentul, programat de la ora locală 11:30 (12:30 la Bucureşti), a început cu o întârziere de 45 de minute.
Sub privirile a circa 200 de suporteri români, tricolorii au ieşit pe gazon şi au efectuat câteva alergări uşoare, lotului de 23 alăturându-se şi fostul internaţional Ionuţ Lupescu, director general al FRF. Lotul s-a împărţit apoi în două, cei 11 jucători careu au evolua luni seara la Zurich efectuând exerciţii de stretching, în timp ce restul componenţilor au optat pentru binecunoscutul "măgăruş".
"Unsprezecele" aliniat cu Franţa a mers apoi la suporterii români şi au oferit autografe timp de aproximativ 10 minute. În acest timp, selecţionerul Victor Piţurcă, iar apoi antrenorul cu portarii Gabriel Boldici au tras la poarta apărată de Stăncioiu. Jucătorii de câmp au exersat un-doiurile în viteză.
În încheiere a avut loc un joc şcoală între rezerve, "albaştrii": M. Popa - Săpunaru, Ghionea, Ad. Cristea, Dică, M. Niculae şi "galbenii" Stăncioiu, Moţi, Şt. Radu, Fl. Petre, Codrea, Marica.
Piţurcă a intrat şi el pe teren, la "galbeni", în locul lui Marica. După ce s-a accidentat Marica, selecţionerul a întrerupt antrenamentul şi a venit să verifice gravitatea situaţiei, împreună cu alţi jucători.
Oficialii FRF spun că problema lui Marica nu e gravă
Directorul general al FRF, Ioan Angelo Lupescu, şi directorul Departamentului Relaţii internaţionale, Florin Prunea, au declarat că din informaţiile lor, situaţia atacantului Ciprian Marica, accidentat la antrenament, nu este chiar atât de gravă. "Nu cred că problema lui Marica este chiar aşa gravă, staţi liniştiţi. Nu se mai pot face înlocuiri de jucători în lot", a spus Lupescu. Directorul Departamentului Relaţii internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea, a afirmat că toată lumea aşteaptă rezultatul final al controlului medical la care este supus Marica. "Din câte am înţeles, nu e nimic grav", a spus el. Atacantul Ciprian Marica s-a lovit la cap la un duel cu Marius Niculae în timpul meciului şcoală de la sfârşitul antrenamentului efectuat doar de jucătorii care nu au fost titulari în partida cu Franţa. Marica a primit îngrijiri medicale de la doctorul echipei naţionale a României, Pompiliu Popescu, şi nu a mai participat la restul şedinţei de pregătire. După zece minute de îngrijiri, atacantul român, însoţit de Pompiliu Popescu, a fost dus cu ambulanţa la spitalul din St. Gallen. Ciprian Marica s-a lovit la cap când mai erau doar câteva minute din "miuţa" programată de antrenorul Victor Piţurcă, la care a participat şi selecţionerul.