Atacantul croat Saşa Bjelanovic a sosit azi la Cluj şi va semna în cel mai scurt timp un contract pe două sezoane cu formaţia din Gruia.
Fotbalistul care i-a costat pe ardeleni aproape un milion de euro a jucat în ultimii ani numai în Italia, în Serie A şi B, şi e poreclit "Tancul" pentru calităţile sale fizice.
În vârstă de 31 de ani, Bjelanovic, care are şi o selecţie în naţionala Croaţiei, a marcat 20 de goluri pentru Vicenza în ultimele două sezoane, dintr-un total de 74 de partide disputate. În carieră, a mai trecut pe la Como, Chievo, Genoa, Lecce, Ascoli şi Torino.
Tot azi, CFR Cluj a reuşit să-l înregistreze definitiv pe fundaşul Felice Piccolo, împrumutat în sezonul trecut de la Empoli. Italianul a semnat un contract valabil patru sezoane cu echipa pregătită de Mandorlini, care va achita în schimbul său 800.000 de euro..