Atacantul Daniel Niculae a declarat că o victorie a naţionalei de fotbal a României cu Italia, vineri, la Zurich, i-ar asigura calificarea în sferturile de finală la EURO 2008.
"Am trecut cu bine de meciul cu Franţa, am făcut egal, dar mai avem mult de muncă pentru a marca în faţa Italiei. Avem nevoie să înscriem cu Italia pentru a merge mai departe. Cred că o victorie ne-ar asigura calificarea", a declarat Niculae.
"Scorul meciului Olanda - Italia (3-0) a fost surprinzător. Cunoaştem foarte bine Olanda, are jucători foarte buni, evoluează de ceva timp împreună şi au şanse la câştigarea turneului", a mai spus Daniel Niculae.
Atacantul lui Auxerre consideră că "un meci nu se poate compara cu altul, iar vineri Italia poate va juca altfel decât a făcut-o cu Olanda. Nu putem vorbi de calificare după primul meci din grupă".
Echipa naţională de fotbal a României a terminat la egalitate, 0-0, cu formaţia Franţei, vicecampioana mondială, luni, la Zurich, în primul meci din Grupa C la EURO 2008 (7-29 iunie, Austria şi Elveţia). Următorul meci al României va fi vineri 13 iunie, cu Italia, tot la Zurich (ora 19:00 la Bucureşti).