Atacantul Ciprian Marica, victima unui uşor traumatism cranian, la antrenamentul de marţi, a primit acceptul medical de a relua joi antrenamentul şi va fi apt pentru meciul de vineri cu Italia, din grupa C a EURO 2008, informează
site-ul jucătorului.
"
El se simte în formă, după ce a dormit bine marţi noapte, iar noi am preferat să-i acordăm o zi în plus de repaus", potrivit unei surse din anturajul echipei naţionale, citată de site-ul internaţionalul român.
"
Începând de joi, el va relua antrenamentul cu restul echipei", adaugă sursa citată, precizând că examenele medicale nu au relevat nicio leziune internă.
Marica a fost transportat la spitalul din Saint-Gall (Elveţia), oraşul în care îşi are cantonamentul echipa României, după o ciocnire cap în cap cu atacantul Marius Niculae în timpul unui antrenament.
Jucătorul lui VfB Stuttgart, care nu a jucat în primul meci de luni, cu Franţa (0-0), este unul dintre cei patru atacanţi ai selecţionatei române, alături de Adrian Mutu, Marius Niculae şi Danie Niculae.
România va juca în următorul meci cu Italia, vineri, 13 iunie, la Zurich, de la ora 19:00, iar pe 17 iunie va întâlni Olanda, la Berna, de la ora 21:45.