Directorul Departamentului licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, şi responsabilul cu ordinea şi securitatea al LPF, Sorin Satmari, au fost prezenţi, miercuri, în Bănie, în inspecţie la stadionul "Ion Oblemenco", pentru a vedea dacă acesta corespunde noilor cerinţe ale FRF şi UEFA.
Cei doi oficiali au vizitat întreaga arenă, declarându-se mulţumiţi de ceea ce au văzut, cu toate ca unele aspecte minore mai trebuie puse la punct până la primul joc care se va disputa pe această arenă.
În continuare, Sorin Satmari şi Viorel Duru au făcut o vizită şi pe "Extensiv", acolo unde Ştiinţa va juca primele partide din sezonul viitor.
Sorin Satmari s-a arătat dezamăgit de lipsa sprijinului din partea Primăriei Craiova şi l-a "înţepat" pe edilul-şef al Bănie, Antonie Solomon. "Echipa asta se numeşte Universitatea Craiova şi nu FC Mititelu şi nu vreau să ajung până acolo încât să susţin că e păcat că nu a ieşit primar Gigi Nedelescu, un om de fotbal care ar fi ştiut şi putut ajuta echipa de fotbal, dar este păcat că municipalitatea nu se implică deloc. Şi Berlusconi e ajutat de municipalitate, iar 80 % din stadioanele Europei sunt ale oraşului, nu private", a declarat Sorin Satmari.
Duru a declarat despre arena "Ion Oblemenco": "sunt condiţii foarte bune. Aş plasa stadionul din Craiova pe podiumul Ligii I. Nu vreau să supăr pe nimeni, făcând o ierarhie, dar cu siguranţă că merită un loc în primele trei". El a mai afirmat că stadionul "Extensiv" nu mai poate fi omologat pentru disputarea unor jocuri cu spectatori în Liga I, însă, având în vedere interdicţia primită de Universitatea de a avea spectatori în tribune în primele două etape, gruparea alb-albastră va disputa acolo jocurile cu Poli Iaşi şi Farul Constanţa.