Fostul mijlocaş dinamovist Cătălin Munteanu a declarat azi că revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo l-a determinat să accepte transferul la FC Braşov, în condiţiile în care tehnicianul le-a comunicat oficialilor clubului că fotbalistul nu mai intră în vederile sale.
"Plecarea mea de la Dinamo are legătură cu revenirea lui Mircea Rednic ca antrenor. Oficialii clubului m-au înştiinţat că au sosit două oferte pe adresa mea şi că ar mai bine să accept un transfer, întrucât Mircea Rednic le-a comunicat că nu mai are nevoie de serviciile mele pentru sezonul viitor", a precizat Cătălin Munteanu.
Fostul mijlocaş dinamovist, care a semnat un contract pe două sezoane cu gruparea braşoveană, a explicat de ce a ales să se transfere la gruparea de sub Tâmpa:
"Am ales Braşovul şi am refuzat oferta din Germania de la Kaiserslautern pentru că aşa am vrut eu. La Braşov am fost dorit insistent de Răzvan Lucescu şi Dinu Gheorghe, cărora le mulţumesc acum pentru încredere. Am fost atras de faptul că aici se gândeşte un proiect pe termen lung, plus că am vrut să schimb aerul poluat din Bucureşti cu aerul proaspăt de munte. Venirea mea la Braşov nu reprezintă un pas înapoi pentru cariera mea, reprezintă o provocare".
Niculescu, spectator de lux
Emoţie ieri în Ştefan cel Mare în rîndul celor cîteva zeci de suporteri prezenţi la reunirea “cîinilor”! Claudiu Niculescu, atacantul care a semnat în iarnă un contract pe un an şi jumătate cu Duisburg, a fost prezent la antrenamentul lui Dinamo. Aplaudat de fani, Clau-gol s-a salutat cu Mircea Rednic şi cu foştii săi colegi, apoi a rămas în gura vestiarelor pentru a urmări şedinţa de pregătire a “cîinilor”. “Am venit să-i încurajez pe băieţi. Rămîn la Duisburg, iar cînd va veni timpul să-mi închei cariera, îmi doresc să mă retrag de la Dinamo”, a zis atacantul de 32 de ani.
Cristea: “Vreau titlul cu Dinamo!”
Atacantul Andrei Cristea (24 de ani), cumpărat de la Timişoara, a făcut ieri primul antrenament în Ştefan cel Mare: “Sînt bucuros că am ajuns la o echipă mare, dar va fi greu să obţin un loc de titular pentru că la echipele puternice e concurenţă mare. Îmi doresc să joc bine, să ajut echipa să ia titlul şi să jucăm cît mai mult în cupele europene. Nu cred că voi avea probleme cu fanii. Ei trebuie să mă judece pentru prestaţiile mele, nu pentru că am jucat la Steaua sau la Timişoara”.
Noutati
Marius Bratu (35 de ani) este noul antrenor de portari al lui Dinamo, el luîndu-i locul lui Gheorghe Niţu. Bratu a revenit în Ştefan cel Mare după ce acesta a fost împreună cu Rednic şi la Rapid.
Conducerea clubului vrea să mărească salariile jucătorilor care acum cîştigă sub 50.000 de dolari pe sezon. Zilele viitoare vor începe discuţiile cu fotbaliştii, printre care se află Pulhac, Moţi şi Ropotan.
Vara “cîinilor”
22 - 30 iunie » turneu Germania (4 meciuri amicale)
4 - 18 iulie » turneu Franţa (5 meciuri amicale)
26 iulie » prima etapă a noului campionat
18 septembrie » turul 1 al Cupei UEFA