|






























|
Gigi Becali: Problemele cu Piturca sunt legate de garantii materiale
Patronul stelist Gigi Becali a declarat, sâmbătă, că problemele care au intervenit între el şi antrenorul Victor Piţurcă sunt legate de garanţii materiale, subliniind că este posibil ca tehnicianul să revină la antrenamente chiar de duminică.
"Eu nu vă pot spune clar despre ce e vorba şi ce va fi. Ce s-a întâmplat iar nu vă pot spune. E posibil să putem colabora din nou. Nu pot spune nimic acum, trebuie sa vorbesc cu el. Sunt doar nişte neînţelegeri între noi în ceea ce priveşte contractul. Eu am venit aseară la Braşov, iar el a rămas acasă. Nu are legătură cu declaraţiile date de mine. Problemele sunt legate de garanţii materiale. E ceva ce nu pot spune acum, e de neimaginat. E posibil ca mâine Piţurcă să revină la antrenamente. E posibil ca această situatie să-i influenţeze pozitiv pe băieţi, cum de altfel e posibil şi ca jocul lor să îl readucă la echipă. Nu îmi pare rău de mine, că eu o scot la capăt, dar îmi pare rău de munca lui. Nu ne-am certat, ne-am despărtit râzând. E vorba de negociere, nu de ceartă. Nu există procente în ceea ce priveşte împăcarea", a declarat Gigi Becali la Realitatea TV.
Potrivit presei sportive, Victor Piţurcă nu a făcut deplasarea la Braşov cu echipa, fiind posibil ca el să nu asiste la meci.
Steaua joacă în compania formaţiei FC Braşov, astăzi, de la ora 21:00, în etapa a III-a a Ligii I.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Gigi Becali
Victor Piturca
probleme
garantii materiale
FC Bracov
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB, seară europeană de neuitat: victorie dramatică cu Feyenoord, decisă la ultima fază
FCSB a semnat una dintre cele mai spectaculoase victorii europene din ultimii ani,...
Fotbal Club FCSB a plecat fără puncte din deplasarea de la Belgrad, unde Steaua Roșie s-a impus cu 1-0, deși a evoluat în inferioritate numerică mai bine de o oră. Golul lui Bruno Duarte,...
Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate confruntarea de pe Arena Națională cu Petrolul Ploiești, scor 1-1, într-un duel disputat sâmbătă seara și...
Fotbal Club FCSB a suferit o nouă înfrângere în grupele Europa League, pierzând cu 3-1 pe terenul formației FC Basel, în etapa a patra, disputată joi seară pe arena "St....
Fotbal Club FCSB s-a impus cu 2-0 în fața Universității Cluj, sâmbătă seara, pe "Cluj Arena", într-un meci contând pentru etapa a 15-a a Superligii României, ultima a turului....
Fotbal Club FCSB a bifat cea mai convingătoare victorie din actualul sezon al Superligii României, impunându-se cu 4-0 în fața celor de la FC UTA Arad,...
Fotbal Club FCSB a cedat, joi seară, pe Arena Națională, în fața italienilor de la FC Bologna, scor 1-2, într-un meci disputat în fața a aproape 28.000 de spectatori, contând pentru etapa...
Fotbal Club FCSB s-a impus cu 1-0 în fața Universității Craiova, duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 12-a din Liga 1. Unicul gol al meciului a fost...
Fotbal Club FCSB a pierdut joi seara, pe Arena Națională, cu scorul de 0-2 în fața elvețienilor de la Young Boys Berna, într-un meci contând pentru a doua etapă a...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie importantă pe Arena Națională, impunându-se cu 1-0 în fața formației Oțelul Galați, în etapa a 11-a din Liga 1....
După victoria obținută de FCSB pe terenul celor de la Go Ahead Eagles, scor 1-0, au apărut primele reacții din ambele tabere. Olandezii au acuzat lipsa de eficiență și modul în care...
|
|
|
|
S-au nascut azi
AC MILAN
Italia
126 ani
Adrian Ungur
România
54 ani
Cătălin Stan
România
35 ani
Cristian Dumitru
România
24 ani

David Jemmali
Tunisia
51 ani

Emre Așık
Turcia
52 ani
Flavius Șomfălean
România
52 ani

Gerald Glatzmayer
Austria
57 ani

Ignacio Calderón
Mexic
82 ani

Ion Florin Mioc
România
78 ani

Jacky Peeters
Belgia
56 ani

Javi Venta
Spania
50 ani
Lucian Muntianu
România
41 ani

Marius Coporan
România
50 ani

Mark Paston
Noua Zeelandă
49 ani

Mauricio Solís
Costa Rica
53 ani

Michal Kadlec
Cehia
41 ani

Patrick Fernandes
Capul Verde
32 ani

Pierino Prati
Italia
79 ani

Radosław Sobolewski
Polonia
49 ani

Ricardo Gomes
Brazilia
61 ani

Santi Cazorla
Spania
41 ani
Vasile Jula
România
51 ani
|
|
|
|