|






























|
Ioan Andone: Sper sa castigam la Targu-Jiu
Tehnicianul Ioan Andone a declarat, la Târgu-Jiu, că speră ca Dinamo să se impună în meciul cu Pandurii, deoarece în caz contrar ar ieşi "şi din cărţile campionatului", după ce a fost eliminată în această săptămână din Liga Europa.
"E greu de spus acum, o să vedem mâine dacă jucătorii au trecut peste meciul cu Hajduk Split, dar eu trebuie să trec. Sunt trecut eu prin multe. Eu sper ca ei să treacă, ştiu că mâine avem un meci greu. Cunosc echipa de aici, sunt foarte mulţi jucători noi, dar sunt ceilalţi buni care au mai rămas aici, Stromajer, Orac, Viera sau Cardoso. Sunt jucători importanţi care au făcut meciuri foarte bune. Dinamo tot timpul a avut meciuri grele la Târgu Jiu. Sper să câştigăm la Târgu Jiu pentru că dacă nu câştigăm o să ieşim şi din cărţile campionatului. Asta ne-a mai rămas, campionatul şi cupa. Nu e prea devreme să ieşi acum, poţi să ieşi din cărţi pentru că la noi e foarte multă presiune. E greu de spus dacă vor fi Pandurii mai haiduci decât cei de la Split. Dacă era Pandurii din alt an, acum e o echipă nouă", a spus Andone.
Ioan Andone a precizat că Dinamo a abordat prea relaxată meciul cu Hajduk Split, în urma căruia a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Europa. "Am văzut că se spune despre o dramă acum cu Split, dar ei sunt ca toate echipele din Europa de Est, cu urcuşuri şi coborâşuri. E o echipă cu care noi trebuia să câştigăm dar nu e o 17 Nentori sau o echipă din Islanda cum încearcă unii să spună acum. Noi am avut o primă repriză în care am făcut greşeli capitale colective şi nu trebuie să-i punem în cârcă lui Curcă tot ce se scrie, pentru că şi eu am fost jucător şi ştiu cum e să primeşti un gol din vina colectivă, pentru că nu trebuia să ajungă 1-1 cu el din minutul 10. Când tu ai două goluri avantaj de la Bucureşti. Dar asta este, cred că noi am intrat prea relaxaţi după părerea mea. Eu i-am atenţionat pentru că croaţii sunt o echipă de luptători şi de aici au apărut probleme. Ne-au luat foarte tare, şi cu suporterii de acolo au pus o presiune asupra noastră şi au cedat băieţii", a explicat el.
Tehnicianul a afirmat că portarul George Curcă a rămas la Bucureşti, deoarece este afectat după meciul cu Hajduk Split. "Păi nu a dormit nimeni după meciul cu Hajduk, pentru că eram în avion. S-au făcut interpretări şi prostii. Pe Curcă l-am lăsat la Bucureşti pentru că e normal la un jucător ca el poate să fie marcat psihic, primind şi golul pe care l-a primit. L-am lăsat să se antreneze astăzi cu echipa a doua iar de luni va reveni la echipa I. Nici gând să iau o măsură disciplinară şi niciodată nu voi lua cu un jucător", a declarat Andone.
Ioan Andone consideră că Unirea Urziceni şi Hajduk Split au şanse egale în dubla manşă din play-off-ul Ligii Europa. "Deci şansele sunt egale. Urziceniul poate să-i elimine, nu poţi să spui niciodată că sigur se va califica Urziceniul. Şi noi am fi putut să ne calificăm. Puteam să ne facem o calificare uşoară sau foarte grea. Noi puteam câştiga foarte simplu la Bucureşti cu 4 sau 5-0 şi era simplu. Puteam lua în prima manşă o opţiune de calificare şi noi n-am luat-o şi n-am ştiut să profităm de ea", a declarat antrenorul dinamovist.
Andone a vorbit şi despre plecările recente de la grupările din Liga I, cum ar fi demisia lui Mihai Stoica de la Unirea Urziceni: "E presiune mare asupra lor şi a spus şi domnul Dragomir zilele trecute, când zicea că multe cluburi nu mai au bani. Probabil şi din cauza problemelor financiare care sunt pleacă conducătorii, pentru că nu se pot ţine de cuvânt în faţa jucătorilor şi atunci aleg calea demisiei. Nu pot să spun dacă e avantajat Clujul din acest punct de vedere. Dar e abia început de campionat şi nu putem discuta de aşa ceva".
Ioan Andone crede că ar fi rău pentru Steaua dacă tehnicianul Victor Piţurcă ar pleca. "Nu pot să comentez că nici nu e bine, dar eu zic că e un lucru rău pentru Steaua dacă va pleca Piţurcă. Pentru că Piţurcă e un antrenor bun şi creşte şi nivelul campionatului fiind în competiţie cu el", a adăugat el.
Partida Pandurii Târgu-Jiu - Dinamo, contând pentru etapa a treia a Ligii I, va avea loc, duminică, cu începere de la ora 21:45, pe stadionul "Tudor Vladimirescu" din Târgu-Jiu.
Taguri:
Dinamo Bucuresti
Ioan Andone
Pandurii Targu-Jiu
George Curca
Hajduk Split
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a revenit pe primul loc după o victorie categorică
Dinamo București a urcat din nou în fruntea clasamentului Superligii României, după ce a învins-o cu 4-0 pe Farul Constanța,...
Dinamo a câștigat eternul derby cu FCSB și și-a consolidat poziția de lider
Dinamo București și-a adjudecat eternul derby cu FCSB, scor 2-1, sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de...
Dinamo a învins-o pe "U" Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Dinamo București a devenit noul lider al Superligii României după victoria obținută sâmbătă seara în...
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adnan Aganović
Croația
39 ani

Adrian Brazovan
România
45 ani
Alexandru David
România
43 ani

Andreas Isaksson
Suedia
45 ani

Andrei Tânc
România
41 ani

Andrzej Szarmach
Polonia
76 ani
Antonio Stan
România
26 ani
Aurel Nalați
România
66 ani
Avtandil Ebralidze
Georgia
35 ani

BOLOGNA FC
Italia
117 ani

Bondz N'Gala
Anglia
37 ani

Claudio Pizarro
Peru
48 ani

Cristian Muscalu
România
37 ani
Daniel Lung
România
39 ani

Fred
Brazilia
43 ani

Gerald Asamoah
Germania
48 ani

Jackson Martínez
Columbia
40 ani
Lucian Turcu
România
40 ani

Maximiliano Arias
Uruguay
38 ani

MILLWALL FC
Anglia
141 ani
Nejc Pečnik
Slovenia
40 ani

Patrice Feussi
Camerun
42 ani

Ricardo Rocha
Portugalia
48 ani

Rogerio de Melo
Brazilia
52 ani

Veljko Nikitović
Serbia
46 ani

Vitali Kaleshin
Rusia
46 ani

Zlatan Ibrahimović
Suedia
45 ani
|
|
|
|