|






























|
Ovidiu Burca a fost prezentat oficial la FC Timisoara
Fundaşul Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial, joi, la noua sa grupare FC Timişoara, cu care a semnat un contract pe doi ani şi la care va purta tricoul cu numărul 25.
"Sunt foarte fericit că am ajuns la Timişoara, am venit cu sufletul deschis şi sper să pun în slujba acestei echipe ceea ce am mai bun, să fiu sănătos şi îmi doresc foarte mult să fac performanţă la Timişoara. A durat mai mult decât era normal luarea acestei decizii pentru că am avut temeri legate de ceea ce se întâmplă în aceste momente în România. Însă am avut şi semnale foarte pozitive. Din punct de vedere sportiv cred că este un pas înainte. Acum şase luni am refuzat o prelungire de contract în Germania, deoarece îmi doream mai mult din punct de vedere sportiv şi cred că acest lucru îl voi reuşi la Timişoara. Sunt mai aproape de familie şi acesta a fost un factor important în luarea acestei decizii", a spus Burcă.
Ovidiu Burcă, care a jucat ultima dată la Energie Cottbus, a precizat că a avut mai multe oferte în această vară. "Am avut mai multe oferte, dar întotdeauna mi-am dorit să existe un echilibru între mai mulţi factori şi Timişoara a întrunit aceste condiţii. Am avut oferte să merg în diferite ţări unde aspectul financiar era destul de bun, însă consider că am ajuns la o maturitate, atât ca sportiv cât şi ca om, şi îmi doresc ca acest contract să fie o provocare a carierei mele. Au fost variante de prin ţările arabe, de prin Asia, nu neapărat de fotbalul din lumea a treia, dar din ţările în care fotbalul e la început de drum", a explicat el.
Burcă a menţionat că în fotbalul românesc există mult potenţial şi se pot face lucruri frumoase. El a mai spus că în opinia sa în două sau trei săptămâni poate ajunge la un nivel optim fizic. "Sper ca aventura Timişoarei să nu se încheie după această dublă cu Manchester City şi să pot evolua în grupele Ligii Europa", a adăugat fundaşul.
Ovidiu Burcă a declarat că FC Timişoara este una dintre echipele care se vor lupta pentru titlu şi că şi-ar dori să joace în naţionala României.
Managerul sportiv al FC Timişoara, Daniel Stanciu, a declarat că negocierile cu Burcă au durat aproape două luni. "A semnat cu FC Timişoara un jucător cu mare experienţă, cu multe partide în campionatul nostru, de care Timişoara avea nevoie. Negociem de aproape două luni, până la urmă a acceptat şi ieri a semnat contractul cu FC Timişoara. E jucătorul Timişoarei pe o perioadă de doi ani. Cred că aveam nevoie de experienţa lui în compatrimentul defensiv, sperăm să-şi revină cu pregătirea fizică cât mai repede şi în 2-3 săptămâni deja să joace pentru Poli", a precizat Stanciu.
Taguri:
Ovidiu Burca
FC Timisoara
va purta tricoul cu numarul 25
Energie Cottbus
» Clasament Liga 2
» FC Timisoara - statistica ultimelor 50 de meciuri
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Timișoara
Pandurii Târgu Jiu a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa ACS Poli Timişoara, în ultimul meci al etapei inaugurale a Ligii 1, obţinând prima victorie a actualei...
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, îi asigură pe iubitorii fotbalului din orașul de pe Bega că noua echipă a urbei se va numi Poli. "ÃŽi asigur pe toți iubitorii de Poli că noua...
Aleșii județeni timișeni au votat acordarea primului milion de lei pentru ACS Poli, după ce au aprobat un proiect de hotărâre privind aderarea administrației județene Timiș, prin Consiliul...
Noua echipă fanion de fotbal a timișorenilor, ACS Poli, va avea, în curând o structură de conducere, președinte urmând să fie Florențiu Staicu, actual director administrativ al...
Consiliul Local Timișoara a aprobat în plenul de vineri aderarea la CS Recaș, care se va transforma în Poli Timișoara. Noua echipă de fotbal a orașului va activa în Liga 2 și va primi 4...
Autoritățile timișorene nu-l vor coopta niciodată pe finanțatorul echipei Politehnica Timișoara, Marian Iancu, în noul proiect fotbalistic local intitulat "Poli", a declarat marți...
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, crede că în două săptămâni situația echipei fanion de fotbal a orașului se va clarifica, aceasta urmând să se numească "Poli", și nu...
Noul staff USL-ist din administrația Timișoarei și a județului Timiș va demara, după validarea voturilor din scrutinul electoral de duminică, o nouă rundă de discuții cu patronul echipei...
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, în cadrul Adunării Generale a FRF, că gruparea FC Timișoara, din Liga 2, și-a retras dosarul de licențiere din...
Președintele clubului Politehnica Timișoara, Marian Iancu, a hotărât ca gruparea sa să revină la asociația non-profit ASFC. Foarte posibil, din vară echipa va evolua în Județ (tot Liga 4)...
Sub spectrul depunctării și al retrogradării din Liga 2 de fotbal, Marian Iancu, președintele clubului Poli Timișoara, a precizat că formația bănățeană se va reorganiza și o va lua de...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|