|






























|
Ilie Stan: Cu putin noroc puteam pleca din Ghencea cu un punct
Ilie Stan, antrenorul formaţiei Victoria Brăneşti, a declarat că a avut emoţii la meciul pierdut cu Steaua Bucureşti, 1-2, din cadrul etapei a patra a Ligii I Bergenbier de fotbal, pentru că a jucat la această grupare şi a trăit aici cele mai mari satisfacţii din cariera sa.
"Cu puţin noroc, puteam pleca de aici cu un punct, asta este, mergem înainte. Îl felicit pe Ilie Dumitrescu, îi doresc cât mai multe victorii şi chiar să câştige titlul, pentru că a fost colegul meu. Normal că şi eu am avut emoţii, pentru că la Steaua am trăit cele mai mari satisfacţii", a declarat Ilie Stan.
Tehnicianul a mai subliniat, după cum informează site-ul sport.ro, că nu a văzut prea bine faza la care arbitrul Sebastian Colţescu a acordat penalty pentru Steaua.
"Nu am văzut prea bine faza şi nu vreau să o discut, oricum în ziua de astăzi, arbitrii nu mai greşesc intenţionat. Pe mine m-a interesat mai mult jocul echipei mele. Nu pot să fac o diferenţă intre jocul Stelei cu Piţurcă şi cu Ilie Dumitrescu pentru ca m-am concentrat asupra evoluţiei echipei mele. Remarc totuşi prezenta celor 6.000-7.000 de spectatori în tribune, este un lucru fantastic, practic ei au dus Steaua spre victorie la 1-1", a adăugat Ilie Stan.
Steaua Bucureşti a învins pe Victoria Brăneşti cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din cadrul etapei a patra a Ligii I Bergenbier, la primul joc cu Ilie Dumitrescu în calitate de antrenor al echipei din Ghencea. Steaua s-a impus prin golurile marcate de Bogdan Stancu (24, 67 - penalty), iar pentru ilfoveni a marcat Vasile Olariu (55 - penalty).
Taguri:
Steaua Bucuresti
Victoria Branesti
Ilie Stan
Comenteaza
Ultimele stiri - Victoria Brănești
Victoria Brănești a învins, sâmbătă, la Chiajna, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci din etapa 34, ultima, a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Bogdan Oprea '29,...
Florentin Petre, jucător reprezentativ al echipei Dinamo, la care a evoluat timp de 12 ani, a fost omagiat, luni seară, cu ocazia partidei cu Victoria Brănești, la ultimul său meci pe terenul...
Oțelul Galați a învins-o luni cu scorul de 2-1 (1-0), pe Victoria Brănești, într-un meci contând pentru etapa 32 a Ligii 1 și rămâne pe primul loc în clasament cu două runde înainte de...
FC Vaslui a învins-o, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), pe Victoria Brănești, într-un meci disputat pe stadionul "Concordia" din Chiajna, în cadrul etapei 30. Pentru FC Vaslui...
Universitatea Cluj a învins în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), pe Victoria Brănești, într-un meci disputat la Chiajna, în etapa 28 a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de...
Antrenorul Ilie Stan a demisionat de la cârma echipei Victoria Brănești, aflată pe locul retrogradabil (16), după 27 de etape jucate în Liga 1 la fotbal, anunță site-ul oficial al grupării...
Victoria Brănești a terminat la egalitate (0-0) in fața Rapidului, într-un meci disputat la Chiajna în etapa 26. La intrarea pe teren, Costin Lazăr a fost fluierat de galeria Rapidului, după...
Echipa Victoria Brănești a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu Sportul Studențesc, în etapa 24 a Ligii 1. Gazdele au deschis scorul prin B. Oprea, în minutul 81, oaspeții...
Echipa Victoria Brănești îsi va disputa meciurile de pe teren propriu la Chiajna, începând cu etapa a 24-a a Ligii 1, se arată, miercuri, într-un comunicat postat pe site-ul Ligii...
Profitând de pauza competițională datorata meciurilor echipei naționale de fotbal a României, Victoria Brănești va disputa vineri, 25 martie, un meci amical cu echipa Viitorul Constanța....
FC Timișoara a învins formația Victoria Brănești, 2-0, într-un meci disputat în Buzău, în etapa 22. Golurile au fost marcate de Zicu '45+2 (penalti) și Goga '84. La meci au asistat...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|